2 octombrie 2008

Cu sânge rece şi albastru

Cu sânge rece şi albastruSâmbătă, 4 octombrie 2008, de la ora 18:00, la Librăria Cărtureşti din cadrul Muzeului Ţăranului Român, Ivona Boitan lansează volumul „Cu sânge rece şi albastru„. Invitaţi la acest eveniment, alături de autoare, sunt Cătălin Măruţă, Cristina Mazilu (redactor Happy Hour) şi Alina Chinie (componentă Red Blonde – Happy Hour).

În centrul romanului se află un personaj feminim, a cărei boală medicii o denumesc boala „Ingridianism”, după numele ei. Nu poate simţi nimic, nu poate empatiza cu ceilalţi oameni, nu se bucură şi nu se întristează. Natura a compensat însă lipsa din planul emoţional cu cea din planul artistic. Şi singurele lucruri care au acces la ea sunt cele artistice, care o ajută de altfel să se comporte natural în situaţii ce presupun emoţie. Devenită avocată, întâlneşte un personaj cel puţin la fel de straniu – Baba. Dupa ce se naşte o legatură între cele două, rămâne de văzut dacă Baba îşi va redobândi lucrurile mult preţuite şi dacă va reuşi să-i trezească (sau mai bine spus, să-i nască) vreun sentiment avocatei de gheaţă.

Ivona Boitan s-a născut pe 4 ianuarie 1969 în Cluj Napoca. A urmat facultatea de Regie Teatru din cadrul A.T.F. Bucureşti. În 1996 a semnat regia spectacolului „Viaţa conjugală” de Max Aub la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, după care s-a despărţit de teatru. De mai bine de zece ani lucrează ca şi copywritter în publicitate şi televiziune. A lucrat ca scenarist la prima ediţie a Big Brother, a iniţiat rubrica „Top Ruşinică”, pe care a şi scris-o în primul sezon. În prezent este scenarist la emisiunea Happy Hour de la ProTV.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook