Compromisul. O istorie politică şi filozofică
La invitația Editurii Humanitas, politologul Alin Fumurescu se află în România în perioada 12–14 martie 2019 pentru lansarea la Cluj și la București a ediției în limba română a volumului „Compromisul. O istorie politică şi filozofică”, „una dintre cele mai interesante cărți de teorie politică scrise în ultimii ani” (Choice).
Cine a spus prima dată că politica este arta compromisului? Alin Fumurescu pornește de la această întrebare pentru a scrie prima istorie conceptuală a noțiunii. Îmbinând analiza istorică cu o cercetare amănunțită despre utilizarea termenului în textele canonice ale filozofiei politice, din Antichitate și Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea, volumul investighează de ce ideea de a face un compromis este conotată pozitiv sau negativ în două mari culturi: cea britanică, respectiv cea franceză.
O mai bună înțelegere a noțiunii de compromis și a sensului ei în istorie ne ajută să vedem mai bine ce înseamnă cu adevărat reprezentarea politică și care ar trebui să fie relația dintre oameni și spațiul politicii. Amplu documentată și scrisă cu multă limpezime, cartea lui Alin Fumurescu este o resursă valoroasă atât pentru filozoful politic sau pentru istoricul ideilor, cât şi pentru nespecialistul dornic să se înarmeze intelectual pentru spațiul atât de divers şi tensionat al lumii de azi.
Programul lansărilor și sesiunilor de autografe:
- Marți, 12 martie 2019, ora 18:00, la Librăria Humanitas din Cluj – La eveniment vorbesc Alin Fumurescu, Aurel Codoban și Alexander Baumgarten.
- Joi, 14 martie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, București – La eveniment vorbesc Alin Fumurescu, Cătălin Avramescu, Sever Voinescu și Doru Căstăian, traducătorul volumului.
Prima ediţie a cărţii „Compromisul. O istorie politică şi filozofică” a apărut la Cambridge University Press, în 2013.
Accesul la eveniment este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook.