Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului
Librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează marţi, 11 octombrie 2016, de la ora 19:00, lansarea volumului „Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului” de Andreea Răsuceanu. La eveniment vorbesc, alături de autoare, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu şi Marius Chivu.
O carte-experiment despre inepuizabilele relaţii care se creează între oraş şi proiecţia sa literară, între privirea autorului şi cea a cititorului, între diferitele hărţi interioare şi diferitele moduri de a citi peisajul urban. „Bucureştiul literar” vorbeşte despre imaginea oraşului aşa cum apare în operele a şase scriitori din generaţii diferite: în cărţile lui Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Stelian Tănase, Simona Sora, Filip Florian şi Ioana Pârvulescu, Bucureştiul devine personaj. Fiecare capitol e însoţit de un interviu – o mărturie nemijlocită care subliniază asemănările ori deosebirile dintre perspectiva exterioară, a criticului, şi modul în care autorul trăieşte relaţia cu oraşul.
Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prelabile prin Eventbook.