25 octombrie 2007

Bătând Timpul

Câteodată unii din noi devenim extrem de interesanţi. Sau poate devenim extrem de deranjanţi? Eu unul mă numar printre ei. Şi nici măcar câteodată nu ne dăm seama. Şi astfel, noi ăştia depăşim condiţia existenţială reală şi începem să „omorâm” timpul, bătând apa în piuă. Bătând apa, ne stropim pe noi sau pe alţii.

Dar poate nu este apă ceea ce batem. Este ceva incolor, ceva transparent, este nimicul total. Nimcul care îl batem ca pe ceva incolor. Batem şi dincolo de incolor vedem color. Poate culoarea este altfel pentru noi.

Suntem fascinaţi de inutilitatea bătutului, dar persistăm căutând ce nu ştim, poate din instinct. Pierdem timpul cu tubul catodic înfipt în ochi şi cu toate că ne dăunează, nu ne lipsim de el.

Sunetul ritmic al bătutului în piuă se amplifică cu cât sunt mai mulţi, şi cu cât sunt mai mulţi, cu atât apar mai multe rezonaţe ciudate, rezonanţe pe care le vei auzi şi tu, dacă baţi apa în piuă împreună cu noi.

Apoi, dacă începe să bată şi altul şi altul, cu cât numărul creşte, ritmul devine mai frenetic, mai puternic, mai palpitant şi vei trece şi tu pragul dincolo de incolor. Dacă priveşti numai, totul ţi se va părea ciudat, totul pentru tine nu va avea sens.

Cel ce poate pricepe sau nu, priveşte şi gândeşte din afară, gândeşte uitându-se pe fereastră şi întreabă:
– El este în altă lume, sau eu?

Afară este frig şi este toamnă, toamnă spre iarnă. Frunze arămii cad din copaci. Fuioarele toamnei sau începutului de iarnă, cu vînt le răscoleşte. În casă este cald şi cei dinăutru bat nimicul în piuă.

Unul are o ţigară între degete. Are o atitudine degajată şi cu cealată mână pe claviatură, bate şi el nimicul în piuă.

Altul cu o ceşcuţă mică de cafea, la fel, se uită atent la catod, încet ducând cafeaua fierbinte la gură, atent să nu se frigă, atent la bătutul şi ritmul cu care trebuie să bată şi el.

Linişte şi relaxare. Numai ei aud bătutul nimicului în piuă şi sunt vrăjiţi de sunetul bătăilor.

Este o lume de dincolo de incolor. Este lumea ritmului de bătut în piuă. Cu cât baţi mai mult, cu atât intri în lumea de dincolo de bătut, lume prin care ne cautăm unii pe alţii.

Bătem frustrările, bătem singurătăţile, dezamăgirile, deznădejdile sau chiar fericirea ne-o batem, să fim auziţi. Batem la porţile eternităţii, punându-ne o mulţime de întrebări.

Batem la uşa de mâine, la uşa de la anul… şi la uşa primei tinereţi, la a doua, cu cumpătare şi puţin noroc şi la a treia şi… mai există oare vreo uşă? Când se termină numărul uşilor la care putem bate?

Singurătatea o vedem în fundul mojarului când nu mai există incolorul, când nu mai există nici măcar nimicul de atâta bătut! Şi totuşi batem, batem să iasă ceva.

Genetic este bătutul în noi, bătut cu sunet sec din lemnul pădurii, pădure de unde ne-am desprins, pădure cu frunze şi crengi de toamnă ruginii, pădure care de mii de ani ne-a fost acoperiş şi protecţie.

Căutăm unii ce am pierdut, copilăria, tinereţea, prieteni, meleguri dragi, ţara, anii de şcolă, de liceu, studenţia… Le vrem înapoi şi batem. Batem şi îl vrem pe vecinul cu care ne certam sau ne împăcam foarte bine. Unii bătrini, alţii tineri. Unde sunt ei oare? Vrem ce alţii au şi noi nu? Sau batem ca să dăm ce avem prea mult?

Unde este el sau ea? Unde sunt ei sau ele? Cei care ne-au fost prieteni cândva, când băteam toţi împreună?

Batem, batem… Poate vrem sa ne răzbunam prin bătut, de tot ce nu este drept. Sau batem şi protestăm, întrebând prin bătut:
– De ce oare trebuie să fie aşa?

O lume a întrebărilor din mine întrebă mereu, chiar dacă nu întodeauna are sens. Ca bătutul nimicului în piuă.

Oare putem bate cu toţii? Haideţi să batem. Băteţi cel puţin un cuvânt, la această batere. Tăcere. Tăcerea cui? Neimplicare?… De ce?

Poate el sau ea, sau ei şi ele, bat şi voi nu vreţi să auziţi? Poate bat prea puţin, sau bat prea mult? Poate bat un număr care spune mult? Poate bat un număr care nu spune nimic?

Neimplicarea poate salvează, sau poate şi uşurinţa că poţi scăpa numai cu un regret după un nume, după ei, după ele, nume reale sau doar imaginare? Sau poate şi ei au acelaşi regret ca şi noi, dar bat poate pe un alt blog al timpului.

Trebuie să batem. Că a fost el sau ea, ei sau ele, putem fi oricând noi ca şi ei, într-o infinitate de împrejurări. Batem fără şansa să ne întâlnim vreodată? Batem, de ce? Bat nimicul în piuă şi observ că nu a mai rămas nici măcar nimicul.

Oare am bătut eu apa în piuă, praful sau nimicul?

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...

2 thoughts on "Bătând Timpul"

  1. Iulia Muşat spune:

    Hai că bat şi eu ceva, dom’ bătător-de-nimic-în-piuă! Să ne fie de bine!
    :)

  2. mirela nicoleta spune:

    Sau poate unii bat si altii trebuie sa asculte… sa ia aminte, sa invete…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook