Artişti şi soldaţi în Marele Război
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) invită publicul joi, 25 ianuarie 2018, ora 16:00, la conferința „Artiști și soldați în Marele Război” – plasticienii atașați Marelui Cartier General și realizările lor, 1917-1918. Invitat este distinsul Dr. Adrian-Silvan Ionescu, director al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” care vorbește despre experiența din apropierea frontului a plasticienilor, așa cum li se spunea artiștilor în acea vreme.
Conferința este organizată în cadrul expoziției „Atelier de Front. Artiști români în Marele Război” și are ca scop dezbaterea unor problematici mai puțin cunoscute publicului, legate de aspecte ale unor vieți de artist diferite, încărcate de încercări multiple.
Printr-un ordin din 23 iunie 1917, generalul Constantin Prezan dispune constituirea unui grup de artiști mobilizați care să se dedice imortalizării unor scene de pe front ce, mai târziu, să formeze nucleul unui muzeu militar național. În acest fel, plasticienii aflați în acel moment sub arme erau scoși din linia de bătaie unde exista riscul de a-și pierde oricând viața, și utilizați mult mai folositor pentru țară și pentru anamneza Marelui Război. Din acel colectiv făceau parte pictorii Ștefan Dimitrescu, Ion Theodorescu-Sion, Camil Ressu, Constantin Petrescu-Dragoe, Gh. Ionescu Doru, Remus Troteanu, Horia Boambă, Emilian Lăzărescu, Toma Tomescu și sculptorii Cornel Medrea, Oscar Han, Dimitrie Mățăuanu, I. Iordănescu, Richard Hette și Anghel Chiciu.
Ei au primit spații de lucru în localul Școlii de Belle-Arte din Iași, iar rezultatul eforturilor reunite a fost prezentat în două expoziții organizate în acel oraș în luna septembrie 1917 și în primăvara anului următor. Pe 30 martie 1918 expoziția a fost intinerată la Chișinău după unirea Basarabiei cu țara. Fără a fi mobilizat și fără a se alătura grupului de artiști-militari, pictorul Costin Petrescu s-a aflat și el la Iași, lucrând cu înfrigurare și lăsând pânze de mare forță, dar și două caiete cu însemnări despre viața din orașul supraaglomerat de refugiații civili din București, de soldați și ofițeri români de toate armele și gradele, de militari ruși bolșevizați, de membrii guvernului, ai Misiunii Militare Franceze și o amestecătură pestriță de aventurieri și profitori.
Expoziţia-eveniment „Atelier de front. Artiști români în Marele Război”, marchează contribuția artiștilor la procesul de formare a memoriei colective în legătură cu Primul Război Mondial. Creațiile unei întregi pleiade de artiști mobilizați depun mărturie asupra Marelui Război din perspectiva contemporaneității imediate și participă astfel la „scrierea” istoriei.
O selecție din expoziția de față a fost itinerată la Roma, ca urmare a parteneriatului cu Institutul Cultural Român și cu Museo del Risorgimento (Complesso Vittoriano), gazdă a evenimentului, expoziția înregistrând peste 18.000 de vizitatori în cele aproape 2 luni de expunere.
Intrarea se face pe baza biletului de intrare în expoziție (10 lei), în limita locurilor disponibile, iar programul de vizitare este miercuri-duminică, în intervalul orar 10:00-18:00.