A fost odată în România
Joi, 29 noiembrie 2018 şi sâmbătă, 15 decembrie 2018, la Sala Pictura a Teatrului Naţional, au avea loc primele reprezentaţii ale spectacolului A fost odată în România – un spectacol în care cuvintele se amestecă cu pantomima, step-ul, muzica şi gag-ul rafinat. Spectacolul a fost creat sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”. Spectacolul poartă semnătura regizorală a lui Dragoş Huluba şi îi are ca interpreţi pe Ileana Olteanu, Eduard Adam, Violeta Huluba şi Dragoş Huluba.
Dragoş Huluba declară:
Titlul spectacolului „A fost odată în România” poate fi citit în două feluri, adică „a fost odată” şi sperăm să nu se mai întâmple, sau „a fost odată” şi, din păcate, numai e.
Noi am încercat să facem într-o oră şi un sfert 100 de ani de istorie a României, adică începând cu Primul Război Mondial până în timpurile moderne, dar timpurile moderne care şi-au pierdut din estética cuvântului modern.
Noi am vorbit de oamenii simpli, de oamenii mărunţi care trebuie să suporte cavalcada istoriei care îi loveşte şi în faţa căreia ei trebuie să supravieţuiască sau nu, este vorba de bunicii noştri, de părinţii noştri, de noi.
Nu este doar un spectacol de pantomimă, pentru că şi vorbim, destul de mult pentru un spectacol de pantomimă, avem şi un cântecel, avem şi proiecţii – pentru că am simţit nevoia să introducem acest discurs video.
„A fost odată în România” este o poveste cu oameni simpli puși în situații excepționale. Oameni obişnuiţi, care devin mari tocmai pentru că reușesc să supraviețuiască cu demnitate, dragoste sau umor marilor turbulențe în care îi aruncă istoria.
Un spectacol antrenant, provocator, plin de umor şi nostalgie, despre cine am fost noi în acești 100 de ani. Ce am gândit, ce am visat, cum erau dragostea, râsul, durerea. O înșiruire de diapozitive colorate sau alb-negru reprezentând imagini din viața unor oameni din lumea de atunci și de azi. Și poate un răspuns pentru întrebările celor mai tineri dintre noi.