24 august 2010

75.000 de citate şi o analiză calitativă

Citatepedia.ro a depăşit 75.000 de citate, adică trei sferturi din obiectivul pe care l-am propus în urmă cu câţiva ani – şi ce departe părea atunci!

Îmi place să urmăresc numere, îmi plac statisticile, îmi place să pot compara cu situaţii anterioare, pentru a analiza cât mai obiectiv cum evoluează lucrurile. De aceea şi prezint din când în când ce mi se pare mai semnificativ.

Deşi Citatepedia nu îşi propune să fie o colecţie de citate „alese pe sprânceană”, ci dă o şansă tuturor (în anumite criterii minimale), este totuşi de dorit ca în general calitatea conţinutului să fie cât mai ridicată. Dar oare care este situaţia în acest moment?

Am realizat o analiză pe baza celor aproximativ o sută de mii de voturi existente acum. Analiza ia în calcul doar cele 37.500 de citate votate până în prezent. Subliniez încă o dată importanţa votării şi mă bucur să observ că în ultimele luni ritmul de votare a crescut remarcabil.

Aşadar, după valoarea ideii avem:

  • 38,5% genial
  • 40,0% inteligent
  • 15,7% interesant
  • 4,4% îndoielnic
  • 1,4% stupid

Precizez că, fiind la extreme, genial şi stupid au numai jumătate din plaja de valori a celorlalte calificative.

În funcţie de exprimare avem:

  • 35,8% superbă
  • 40,0% frumoasă
  • 17,0% plăcută
  • 5,5% acceptabilă
  • 1,7% banală

Firesc, este mai dificil să exprimi într-un mod extraordinar ideile pe care le ai ca gânditor, aşa că nivelul este de această dată puţin mai coborât.

Când ne uităm la ton, constatăm:

  • 9,9% comic
  • 16,2% amuzant
  • 28,1% ponderat
  • 36,75% serios
  • 9,1% trist

Mă bucur să văd că aici, în urma unor eforturi îndelungate, situaţia este cât de cât echilibrată, în trecut balanţa trăgând mult mai tare spre tristeţe. Umorul – considerat de mulţi ca „uşor” – se scrie mult mai greu decât drama.

Trăgând linie, putem spune că lucrurile stau cel puţin bine. Dacă privim prin prisma vizibilităţii – a şanselor ca cineva să dea de un text de slabă calitate – lucrurile stau şi mai bine, deoarece cele bune sunt favorizate proporţional cu calificativul obţinut. Rămâne să reluăm această analiză peste un timp, când şi relevanţa dată de voturi va fi mai mare.

Iar dacă această analiză nu este suficientă, să mai spunem că „atenţia” (timpul mediu pe care îl petrece un vizitator pe site) a crescut constant, de la 216 secunde în ianuarie 2009 la 308 secunde în august 2010, un timp pe care nu îl ating multe site-uri.

În concluzie, facem treabă bună, să-i dăm înainte!

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

One thought on "75.000 de citate şi o analiză calitativă"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook