7 octombrie 2011

105.000 de citate

La nivelul la care a ajuns Citatepedia, o creştere cu o mie de citate nu mai pare atât de semnificativă. Însă rămâne ocazia de a vedea cum mai evoluează lucrurile.

Când dai de o situaţie dificilă, există aproape întotdeauna o cale mai uşoară, dar mai costisitoare. Când însă bugetul nu permite această direcţie, n-ai de ales decât să o iei pe calea mai grea… şi mai bună! Aşa s-a întâmplat în ultimele săptămâni la Citatepedia. Creşterea mare a numărului de vizitatori odată cu venirea toamnei a condus la suprasolicitarea serverului în orele serii. Bugetul fiind destul limitat, ca la orice proiect cultural, a trebuit găsită o altă soluţie decât mutarea pe un server mai performant. Aşadar, am pus toţii neuronii la bătaie, am studiat, am monitorizat, am modificat, am testat, am refăcut, am luat la rând o mulţime de detalii – rezultatul fiind o creştere medie a vitezei de circa 3 ori faţă de vara trecută. Deşi încă mai apar scurte „ambuteiaje” seara, situaţia s-a îmbunătăţit mult. Iar optimizările continuă, sunt încă idei pentru a mai câştiga viteză şi a suporta vârfuri de trafic şi mai mari.

Printre altele, indexul autorilor a fost refăcut, pentru a fi mai util, dar şi pentru a încuraja completarea informaţiilor lipsă despre aceştia, rezumându-le pe cele existente. La un număr atât de mare de autori, este foarte important să acumulăm cât mai multe informaţii despre fiecare.

Dat fiind că suntem în perioada în care se anunţă şi se vor decerna Premiile Nobel, am inaugurat secţiunea Nobel, destinată laureaţilor prestigiosului premiu. Este încă o modalitate prin care valoarea iese în faţă la Citatepedia.

Numărul fanilor Citatepedia pe Facebook a depăşit 500. Vă mulţumim pentru încredere şi pentru că recomandaţi mai departe ceea ce apare la Citatepedia! Proiectul va creşte în continuare, iar sprijinul fiecăruia dintre voi, oricât de mic, este binevenit.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook