Epigrama, cu drăcuşorii ei,
Se duelează-ntruna.
Zeiţa-i – Mătrăguna!*
Sar din săbii şi peniţe doar… scântei.

*Atropa Belladonna sau Carmen, trimisă pe pământ, cu mulţi drăcuşori, să ne veselească, să ne corecteze viciile prin satiră şi umor, că prea amărâţi şi prea înfumuraţi din cale afară suntem.

P.S. Dar mai e o Zeiţă în ceruri, cu aia eu contactez.

* * *
Zeiţa Epigrama şi… drăcuşorii ei sau Globul Pătrat cu unii tipi de pe el, cu marile lor succese la Concursuri Naţionale şi Internaţionale de Humor şi Neumor, menţionaţi  cu multiple premii Grand Prix, că nu-s chiar toţi aşa ca ei, ci selectaţi din toate colţurile Globului Pătrat – despre toate acestea – mai jos.

Chiar de la început vă spun, ca să ştiţi – sunt un necioplit de la naştere. N-a avut cine să mă cioplească ca pe Pinocchio, nu l-am avut pe tata Geppetto, tâmplarul, ci pe unul obişnuit, fără un pic de talent, nu ca alţii! Aşa mi-a fost soarta – să fiu necioplit. Recunosc, aşa sunt eu, aşa-i croiala, n-ai ce face. Şi să duci creatura aceasta la chirurg s-o refacă, nu poate nimeni, chiar cei mai mari dintre ei, că-s un mic-micuţ punctuleţ invizibil, un puricel sau o musculiţă care-i pişcă pe cei nerozi sau cu obrazul gros. Ce vrei tu de la o astfel de creatură ca mine? Am decis să râmân aşa cum sunt, pe toată viaţa, dar a dat o năpastă peste mine.

Şi vă spun şi acest secret: am avut mai multe vedenii  în vise cu  mentora şi protectoarea mea, Zeiţa Epigrama, care mă şcoleşte în ale umorului, mă creşte şi educă de mic, spunându-mi că acesta mi-e destinul, că Păcală al nostru, tatăl Umorului, de acum a îmbătrânit şi trebuie cineva să-i preia ştafeta, să-l înlocuiască când va pleca la ceruri, că fără umor viaţa-i amară, tristă, nu-i bună de nimic, ca mâncarea fără de sare sau şi mai rău.

Aseară ea mi-a mai spus încetişor la ureche, ca să nu audă nimeni, că în capşorul meu mi-a implantat nişte neastâmpăraţi drăcuşori şi foarte-foarte minusculi, ca să intre în căpăţina mea, pe care nici un microscop nu-i vede, cât de breaz n-ar fi. Poate mai apoi, peste ani, cu nanotehnologiile alea vor inventa aparatură nouă, ca cei ce nu percep umorul, adică cei surzi, pe care i-a călcat ursul pe ureche şi nu numai, şi nu au nevoie de umor, să-i depisteze din bostanul meu de pe umeri şi să-i reîntoartcă în hău, la Talpa Iadului. Că acolo Scaraoţchi, de acum bătrân şi neputincios, îi aşteaptă cu nerăbdare în Iad ca şă-şi aleagă un talpă-urmaş, dintre cei mai breji drăcuşori, care la ora actuală lucrează la mine în cap. Aceşti drăcuşori, îmi mişună mereu prin scăfârlie când stau liniştit pe raţă, dar mai ales când dorm. Mă trezesc în miez de noapte, când somnu-i mai dulce,  că atunci ei sunt mai activi şi neavând altceva de făcut, încep să ciocănesc la claviatura calculatorului, o maşină drăcească de-a lor, tot ce-mi dictează michiduţii din tigvă.

Zilele acestea de aprilie, adică de la 1 Aprilie (că-i Ziua lui Păcală) până la 13 aprilie (că-i Ziua lui michiduţă, care îşi vâră coada peste tot, unde trebuie şi nu trebuie) am duelat cu nişte crai-epigramişti, din care am înţeles că vor din tot sufletul să-mi îndulcească viaţa sau invers, cu replici epigra…mistice de felul lor, care observă paiul în ochiul străin, dar bârna din ochii lor n-o văd. Noii crai-epigramişti au venit de la asfinţit (mai breji, că acum e la modă partea asta de lume, e pe podiumul mapamondului şi trebuie s-o preluăm, nu am nimic împotriva ei, iar cei foşti crai de la răsărit demult şi-au pierdut poziţiile, le-a trecut sorocul, n-ai ce face, cu timpul nu te pui în poară!). Şi mi-a fost dat să mă încaier în lupta pentru adevăr şi dreptate cu cei trei crai, nu în glumă, ci în serios. Unul mi-a zgâriat un pic obrazul, altul mi-a rănit degetele la mâna dreaptă să nu pot scrie, al treilea m-a scuipat drept în faţă, adică în frunte sau în suflet – îşi ştie meseria la perfecţie – cu  nişte cuvinte ascuţite, murdare din umorul lor, iar eu – ca să-i aduc pe pământ, că evaluează lumea din culmea lor, din nori, unde ei se consideră mari şi tari, ultima instanţă şi ca să-i trezesc, i-am stropit niţel cu agheasmă, i-am dojenit cu Cuvântul Biblic, acela de la începuturi, care e binevoitor faţă de cel apropiat şi e mai eficient decât răuvoitoarele lor insultări la adresa mea.

Războiul sau ciocnirea aceasta de spirite n-o prea ţin minte, că-s sclerot. Şi-i bine, că a doua zi nu te doare în cot, nu-ţi strici nervii. Este un mare plus, deoarece căpşorul meu e prea mic pentru atâtea probleme mari pe care le are omul de rând în ziua de azi, că ne mănâncă criza asta care a năpădit pe capul nostru şi nu numai, plus zoile pe care ni le aruncăm unul altuia în capetele cele necioplite pe care le avem, mai ales cele pătrate. Că de pe cele rotunde mai repede şi mai uşor se scurg şi râmân curate, nepătate, neprihănite.

Drăcuşorii mei din capul pătrat ştiu unde să bată, ca să se priceapă iapa, că-s drăcuşori şi nu de cei smpli ca la oricine, că fiecare îi are. De aceştia să cauţi cu lumânarea, că nu-i găseşti, dacă n-ai acolo sus, în cap sau pile de la zei sau zeiţe din nori.

După încăieările epigram…mistice sau mistificatoare cu craii, îmi oblojesc zgârieturile cu care m-am ales, ca nu cumva să vină muştele şi să aterizeze  pe ele şi să-mi introducă vreun  virus. Ştim cu toţii că muştele se aşează pe orice rahat, dar vin mai des la mine, că al meu îi mai atractiv şi mai dulce. În ultimul timp, spun că-i pe placul lor şi cât nu le-aş goni, mă păcălesc, vin şi introduc în zgârâieturi diverşi viruşi. Şi noi, şi vechi, dar mai ales de cei porcini, că acum sunt la modă şi ei, ca să avem mai mulţi porci în jur, adică nu chiar porci, dar cu mutră de porc şi să grohăim ca ei. Acest virus a fost creat într-o gogineaţă de la Polul Nord sau Polul Sud, précis nu se ştie, unde nu-i nicio ţipenie de om şi nu ştie nimeni ce lucruri negre se fac acolo în porcărie,  aşa umblă zvonul.

Ştafeta o duc babele noastre, o transmit prin toate oraşele, satele şi cătunele îndepărtate şi zic că el, acest virus, a fost adus de o musculiţă robot cu autopilot sau într-o cutie de chibrituri  de un terorist pofesionist sau unul amator, nu ştiu précis, spun că de la sudul Globului Pătrat. Încă o versiune – că l-ar fi adus porcii-astronauţi sau extratereştrii în farfuriile lor din bezna Universului de pe Planeta Porcilor, din constelaţia cu acelaşi nume, pentru a ne preface în porci ca să aibă şi ei cât mai multă carne, mai ales slănină, ca ucrainenii, vecinii noştri din est. Că nu trăiesc nici ei fără aer sau numai cu aer, iar pe planeta lor nu demult au aterizat nişte omuleţi verzi şi i-au mâncat aproape pe toţi porcii şi purceii lor autohtoni, apoi şi-au luat tălpăşiţa în căutarea unei planete asemănătoare. Acolo au scăpat numai cei care s-au ascuns prin tufişuri, prin păduri dese, care au fost mai breji, mai şmecheri decât cei proşti şi prostuţi. Mai Marele lor, Grohăilă, pentru a-i proteja, i-a inclus în Cartea lor roşie. De aici, ei vor să mai ia şi material semincier, de prăsilă, de la vierii şi scroafele terestre de rasă. Să mai înnoiască niţel sângele, că-s pe cale de dispariţie, după cum v-am spus. Aşa vorbesc babele şi toată lumea. Mai ştii? Poate că-i adevărat.

Babele zic că din aceşti viruşi apar porci, uşor de manipulat, că-s porci, nu-s oameni care au capacitatea de a gândi şi a face lucruri bune, ci pentru a râma nu numai porcăria lor, dar întregul Glob Pătrat de culoare albastră… La ce v-aţi gândit, neruşinaţilor? Vor să-l murdărească, să ne facă ca  ei, adică negri, nespălaţi şi să grohăim. Ce vrei de la porci? Nu-şi dau seama ce fac, că-s porci. În jur, numai miros urât de la ei, că-s slinoşi, culmea obrăzniciei, n-au cei şapte ani de-acasă.  Parfumul lor miroase de la o poştă, ca de la fostele  gojineţe de porci de la Poşta Veche din Chişinău, iar în prezent, ca de la gunoiştea oraşului, dar nu aşa de izbitor şi insuportabil… de plăcut ca de la cei cu râtul lung.

Oamenii cu scaun la cap se tem, nu se vaccinează, să nu devină porci. Şi încă un şiretlic, acest aşa-numit antivirus mai are în el un cipuşor, tot micuţ, ca drăcuşorii mei din cap, ca să te controleze când te duci la veceu sau la stânga etc. Nu râdeţi, fără glumă, aşa-i. Au păţit-o alţii, au fost fotografiaţi în timpul când îşi făceau procedura usoară sau grea. Îţi închipui, stai pe raţă, iar el te pătrăţeşte din toate părţile, că are un obiectiv mişto, cât vârful acului, poate ceva mai micuţ, dar prinde în vizor 360 de grade – şi de sus, şi din părţi, şi de jos – de sub coada raţei. Mare ruşine pentru cel fixat cu păsărica! Apoi, cu aceste patrete, te compromite când vrea, ca pe fostul preşedinte al unei ţări, de la noi cu ochiul liber nu se vede. Trebuie să-l înarmezi, să-ţi cumperi un ocean, ochean sau binoclu, naiba ştie cum îi mai spune corect, că-s agramat, şi uitâdu-te prin el, vezi rochia pătată de… îngheţată a unei doamne sau domnişoare, Monica, précis nu ştiu. Dar îngheţata cu pricina au mâncat-o împreună, adică cu preşedintele, tot i-am uitat numele, nu importă. Să vezi, pata de îngheţată nu era de ciocolată, dar de lapte, mai exact lăptuţ – că  era albă-albă. Cu această drăcovenie îl scoţi din post pe oricine şi poţi să-ţi expulzezi chiar şi rivalii de pe site, cât ai zice peşte! Dacă nu-i suporţi creaţia, îţi stă în gât şi nu-s din gaşca ta.

Vă povestesc toate acestea, să ştiţi şi voi măcar ceva. De aceea, noi, pământenii, trebuie să învăţăm din greşelile altora, să nu le repetăm, să nu călcăm prin străchini sau pe aceeaşi greblă de sute de ori şi  să nu ne trezim cu cucuie în frunte. Ştim că pasărea pre limba ei piere. Ca să prindem la minte, de zece ori să ne gândim ceea ce spunem, apoi să-l rostim, să-i dăm drumul Cuvânului din gură în lumea largă, că el este ca o pasăre de vânătoare sau un hulub al păcii, a zburat şi nu-l mai prinzi, nu-l mai poţi întoarce şi închide cu un lacăt sau fermuar în gură. S-a dus ca un glonte ucigător sau o acupunctură de albină care te vindecă de toate bolile. Să măsurăm de zece ori, de sute de ori, apoi să facem ceva, să nu dăm cu oiştea în gard, că după aia gardul rămâne cu o gaură de ozon în el, prin care intră michiduţă şi îngunoioşează sufletul şi îl strică pe om, îl face neom, adică necurat!

Iar dacă cuvintele acestea se lipesc de cineva ca nuca de perete şi nu au niciun efect, niciun rost, o să vină pe neprins de veste cenuşa vulcanică, un cutremur cu mare magnitudine sau vreun alt cataclism distrugător şi acesta ne va închide gura la toţi, cei buni şi cei răi, că prea din cale ne-am înrăit şi ne va închide oxigenul nu numai la vulturii de fier de vânătoare, ci şi la hulubaşii păcii de pe întregul Glob Pătrat. Asta ne aşteaptă, fraţilor! Nu daţi cu toporul răutăţii în cel apropiat, bucuraţi-vă şi fiţi oameni, nu fiţi ca cei cu râtul lung care se împing unul pe altul de la treucă şi o răstoană, nici lor dar nici altora, că loc sub soare şi oxigen Cel de Sus ne-a dat destul pentru fiecare în parte şi la toţi oamenii luaţi împreună. E de ajuns şi de rămas, numai pentru aceasta trebuie să ai pe umeri cap normal, dar nu pătrat! Nu se poate trăi astfel, că nu suntem nemuritori, adică veşnici şi nu trăim în junglă, şi nu suntem fiare sau cameleoni vicleni, ci Oameni cu raţiune. Bucuraţi-vă de Clipa aceasta frumoasă pe care ne-a dat-o Domnul s-o trăim, frăţeşte şi în armonie. Treziţi-vă, fraţilor! E timpul. Nu trăim în epoca primitivă, ci în secolul XXI, care ar trebui să fie paşnic şi binevoitor, deoarece, cum v-am spus de mai multe ori, răul nu duce la nimic bun – preface omul în fiară. Iată unde-i buba!

Umorişti şi neumorişti, luaţi aminte: capacitatea de a uita e foarte bună. Cine poate s-o facă – s-o facă, deoarece o să câştige fieacare în parte şi  lumea în ansamblu, cei care au capete normale, pătrate, dreptunghiulare, pe scurt – de toate felurile. Veţi avea mai puţine probleme şi mai multă sănătate şi timp berechet pentru a face alte lucruri utile, adică bune, nu rele, că viaţa se duce, nu se mai repetă ca filmul rulat de câte ori vrei tu şi o pierzi aiurea cu împunsăturile tale invidioase, pe care nu le face şi nu le va face niciodată un om cult, educat.

Gluma-i glumă, dar fără de ea viaţa-i tristă. De aceea şi stau cu ochii holbaţi pe site-ul literar, ciocănesc la claviatură un comentariu binevoitor, mai citesc un text interesant, o poezie sau o epigramă bună, să mă cultiv, că sunt necultivat, necizelat, necioplit şi să scriu şi eu la rându-mi un prăpădit de catren sau altceva, şi să bucur lumea, cititorul, iar de vă stă în gât ceva, că-i fără săpun, că epigrame bune încă nu m-am învăţat a scrie, sunt bădăran, vă poftesc, de asemenea, cu replici  binevoitoare.

Epigramuţele scribului mic, adcă ale mele, sunt proaste, sub orice nivel, dar în ultimul timp mi-a scăzut şi mai şi ştacheta, sub orice nivel, mai jos de zero, invizibil. Vă spun aceasta cinstit, că nu-s invidios şi nu mă roade la linguriţă, aşa m-au educat părinţii, să spun adevărul, cât de dureros n-ar fi, pentru a ne schimba spre bine.

Iar epigramele sau textele pe care le-am publicat, mi le-a scris Zeiţa Epigrama, mentora şi protectoarea mea. Să nu spuneţi nimănui despre aceasta, că mă fac de ruşine. Dar să spuneţi la toată lumea, că acuma vorbesc în serios despre ştacheta ridicată până-n nori a epigramelor scrise cu Peniţa de lemn sau de aur a lui Dan Căpitan de Plai epigram…mistic, băiat de dobă şi nu numai, iar cititorul, lingându-şi degetele, le mănâncă cu lingura din acelaşi material, de lemn sau de aur, cine şi cum o are la îndemână, şi ce scop are: să nu se frigă la limbă sau să se fălească cu ea, că epigramele-s prea usturătoare, foc, fără glumă! O plăcere nemaipomenită ai şi de la lectura celor scrise de corifeii x, y, z. Dar culmea umorului este a celor semnate de  dublu v, că W – dublu-i tixit de talent!

Zeiţa mă antreneză în ale scrisului, dar n-am ajuns o mare vedetă ca să mă laud ca aceşti x, y, z şi W, deţinători a mai multor premii Grand Prix de la Concursurile Naţionale şi Internaţionale pentru orgoliu în humor sau mai ştiu eu ce. Iar dacă e să vorbim la modul cel mai serios, scriu bine corifeii, ce mai vorbă! Însă problemele le tratează superficial ca broaştele la mal şi nu în larg, în adâncuri ca rechinii.

De aceea, orice suflare de sub soare poate veni aici cu replici, că pe site este loc de ajuns şi de rămas pentru toţi cei ce vor să mă contrazică că n-am dreptate sau invers. Invit doritorii, pe cei ce zboară mai sus de nori sau ca crocodilul, pe cei ce se târâie sau înoată în poezie, epigramă etc. Nu uit nici de viruşi, viruşei şi viruşoaice, muscoi, muşte, musculiţe, ţânţari şi ţânţăroiace, purici şi puricioaice, ce-i care-s cu ac de cojoc de toată mama – aviară, porcină etc. –  pregătiţi armele, că nu-mi-e frică deloc de voi, veniţi cu replicile voastre. Înţepaţi, pişcaţi. M-a(m) vaccinat…umorul. Dar şi eu am o armă mai ascuţită – Cuvăntul, care a fost de la începuturi şi este şi până în ziua de azi şi va fi de-a pururea.

Să ştiţi că înţepăturile te tratează, te fac mai rezistent la gluma proastă şi e de leac această acupunctură pentru toată lumea, dar mai ales pentru amici şi inamici, condeieri începători şi nu numai, aşa cred eu, toţi vom avea numai de câştigat de la ele, că tot păţitu-i pricput. Iar dacă nu dorim binevoitor această acupunctură – ce fel de oameni, poeţi sau umorişti-epigramişti suntem?!

Numai astfel vom stârpi viciile din sufletele noastre de pe întregul Glob Pătrat, că le au toţi muritorii de rând şi chiar cei breji, cei mai breji şi cei mai breji dintre breji din lume de orice rang, de la vlădică la opincă, doar nu sunten sfinţi. Nouă, ca muritori, ni-i dat de Sus să trăim o Clipă, unul mai mult, altul mai puţin, o fărâmă mică de timp şi trebuie să trăim clipa aceasta omeneşte, să nu înmulţim ura, viclenia, aroganţa, cinismul, nerozia  pe pământ, ca ele să nu ne întunece sufletul, dar să facem un maraton de la A la Z, de la naştere până la moarte, să ne croim calea în viitor cu făclia în mâini, şi să transmitem această ştafetă – Lumina Vieţii – tinerilor care vin după noi. Iar ei mai apoi, la rândul lor, o vor  transmite urmaşilor-urmaşilor noştri, ca ea, Lumina, să dăinuie veşnic şi hăul, bezna, să n-o stingă, să n-o înghită niciodată. Iar noi, cei care ne-am trăit traiul şi am mânat mălaiul, să ne ducem cu gândul împlinit, împăcat şi cu sufletul curat la ceruri, în Rai şi nu în Iad, în focul Gheenei.

Viaţa-i frumoasă, dar e prea scurtă. Şi de multe ori ea este amărâtă de omul needucat din preajmă, cu multe vicii. Printre aceste vicii este şi Invidia, ce îi  distruge omului sufletul pe dinăuntru, e un microb, bacil sau virus hain, care se cuibăreşte în suflet şi nu iese de acolo nici în ruptul capului,  te roade, până te prăpădeşte. Nu fiţi atât de categorici, ultimă instanţă, că adevărul obiectiv e altul, nu cel pe care îl promovaţi cu atâta ură şi înverşunare în suflet. Că medalia sau lingura din ce material n-ar fi, de lemn sau aur, are două părţi, faţă şi dos. Demonstrând Adevărul nu trebuie să dosim de lume o parte din el, dar să scoatem la iveală ambele părţi şi nu numai pe cea care îţi convine, adică semiadevărul, dosul lingurii, cu care doreşti să loveşti pe nedrept în frunte.

Aceste vicii se pot trata numai prin atitudine binevoitoare faţă de semenii tăi. Fiţi binevoitori (măcar un pic!) cu cei din preajmă, nu fiţi răutăcioşi . Răul naşte rău şi binele – bine. Nici cu un medicament din lume nu lecuieşti viciul. Leac pentru toate viciile este zâmbetul născut de Umor.

Mihai Cucereavii, aMic-ul sau scribul cu drăcuşori

2 voturi

Încarc...

Publicat de Mihai Cucereavii in Epigrame, Umor
52 comentarii »