Un veac de singurătate – după 55 de ani
În Macondo, un veac durează o veșnicie. Aceasta a fost senzația mea (aproape fizică) după ce am recitit, multe decenii mai târziu și multe alte lecturi latinoamericane, Veacul…
Când, în secolul al XVI-lea, corsarul Francis Drake atacă Riohacha, străbunica Úrsulei Iguarán se înspăimântase atât de tare de alarma şi loviturile tunurilor încât, pierzându-şi capul, şezu pe o plită încinsă. Arsurile făcură din ea o soție nefolositoare pentru tot restul zilelor. Ea nu se putea aşeza decât pe o rână, proptită pe perini, şi probabil că acest fapt i-a afectat felul de a merge, deoarece niciodată nu a mai fost văzută umblând în public. Renunţă la toate felurile de deprinderi şi relatii sociale, obsedată de ideea că trupul ei mirosea a pârlit. Zorile o apucau în curte, necutezând să doarmă, deoarece visa că englezii pătrundeau prin fereastra odăii, cu câinii lor sălbatici de atac, şi că o supuneau la chinuri ruşinoase cu fierul înroşit. Soţul ei, un negustor aragonez de la care avusese doi fii, căutând un mijloc de a -i potoli spaima, cheltui jumătate din prăvălia sa pe doctorii şi distracţii. Sfârşi prin a-şi lichida fondurile şi îşi duse familia să trăiască departe de mare, într-un cătun sărăcăcios de indieni paşnici, situat pe coastele munţilor, unde construi pentru soţia lui o odaie fără ferestre, pentru ca piraţii din coşmarurile ei să nu poată pătrunde înăuntru. În acest cătun retras trăia de foarte multă vreme un creol plantator de tutun, don José Arcadio Buendía, cu care străbunicul Úrsulei încheiase o afacere atât de prosperă încât după puţini ani, făcură avere. După veacuri, strănepotul creolului se căsători cu strănepoata aragonezului. Iată de ce, ori de câte ori nebuniile soţului ei o făceau să-şi iasă din fire, Úrsula sărea cu trei secole înapoi şi blestema ceasul în care Francis Drake atacase Riohacha.
Pentru cazul puțin probabil că cineva nu a citit cartea, am să citez aici doar părerea lui Sir Salman Rushdie: ”The greatest novel in any language of the last 50 years.”
Sunt sigur ați citit-o cândva, dar…
…printre cele peste 50 de personaje, cu nume mai mult sau mai puțin asemănătoare, menționate în roman, vă amintiți un personaj secundar numit chiar Gabriel García Márquez? Nu glumesc, și eu am fost surprins, pentru că nu mi-l aminteam din lectura inițială, de la începutul anilor 1980. În carte, tânărul Gabriel este stră-stră-strănepot al colonelului Gerineldo Márquez, prieten și tovarăș de arme al colonelului Aureliano Buendía.
Dacă doriți să recitiți cartea, aveţi la dispoziție (cel puțin) două traduceri, ambele excepționale:
- Mihnea Gheorghiu, 1974
- Tudora Șandru-Mehedinți, 2007
Chiar sunt curios dacă mai există și alte traduceri în română. Puteți verifica, vă rog, exemplarul din biblioteca personală? Mulțumesc anticipat. Este o informație valoroasă.
Astăzi, în secolul internetului și al tastaturilor wireless este greu de imaginat că Veacul de singurătate și Toamna patriarhului au fost scrise cu creion și, mai târziu, cu stilou în caiete liniate. Totodată, este important să nu uităm apelul disperat făcut de Gabo în fața Academiei suedeze în 1982 când, deloc voalat, a dat peste nas occidentului pentru atitudinea sa condescendentă față de monstruoasele dictaturi și gravitatea situației din America Latină. Și nici acum, după patru decenii, viața nu e prea roză mai la sud de Istmul Panama.
fără voturi
Încarc...