Tatuatorul de la Auschwitz
Editura Humanitas Fiction invită publicul la Librăria Humanitas de la Cișmigiu joi, 29 noiembrie 2018, de la ora 19:00, la lansarea romanului „Tatuatorul de la Auschwitz” de Heather Morris, tradus în limba română de Luana Schidu, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei. Cartea este prezentată de criticul literar Tania Radu, alături de scriitorii și jurnaliștii Ioana Bâldea Constantinescu și Radu Paraschivescu. Denisa Comănescu este moderatorul întâlnirii.
„Tatuatorul de la Auschwitz” se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer la Auschwitz, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască, deși trebuie să-și înțepe până la sânge semenii, act pe care îl resimte ca pe o dureroasă profanare. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre cei al căror destin îl pecetluiește astfel.
Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita. Atât e de ajuns ca ea să devină raza de lumină care îl ghidează în întunericul nesfârșit. Tânăra nu vrea să spună mai nimic despre sine, de parcă nesiguranța viitorului pune sub semnul întrebării chiar și existența trecutului. Iubirea se înfiripă în cele mai vitrege condiții, iar Lale îi face Gitei o promisiune: va veni o vreme în care vor fi liberi, învingând ororile lagărului și moartea.
Bazat pe incredibila poveste adevărată a slovacului Lale Sokolov, tatuator la Auschwitz-Birkenau și a Gitei, femeia pe care a iubit-o, romanul lui Heather Morris s-a vândut în peste un milion de exemplare în doar nouă luni de la apariție (ianuarie-septembrie 2018).
Il Mattino consemnează:
Istoria lui Lale și a Gitei demonstrează că nu există loc pe lume în care iubirea să nu poată învinge.
Heather Morris l-a cunoscut pe Lale Sokolov în 2003 și prima formă a poveștii lui s-a constituit într-un scenariu cu care autoarea a câștigat International Independent Film Awards în 2016. Impulsionată de succesul avut și de părerile celor care au citit scenariul în cadrul competiției, l-a rescris ca roman. Apărut în ianuarie 2018, „Tatuatorul de la Auschwitz” cunoaște un succes fulminant, fiind nominalizat în Marea Britanie la prestigiosul Specsavers National Book Award. Sincronicity Films a cumpărat drepturile de ecranizare, iar lansarea seriei TV este proiectată pentru ianuarie 2020, spre a marca cea de-a 75-a aniversare a eliberării lagărului de la Auschwitz.
„Tatuatorul de la Auschwitz” este romanul cel mai bine vândut în Marea Britanie și Irlanda în 2018. Tradus deja în peste 35 de țări, a devenit bestseller în SUA, Canada, Australia, Africa de Sud, Olanda, Portugalia, Ungaria, aflându-se în topul unor publicații prestigioase ca Sunday Times, New York Times, Saturday Times, The Northern Eco.
Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook.