2 aprilie 2008

Sus, printre nori

Sus, printre noriSir Paul McCartney, componentul legendarei trupe Beatles alături de Geoff Dunbar şi Philip Ardagh, se aventureză în minunata lume a poveştilor pentru copii, prin cartea „Sus, printre nori„. Ediţia în limba română a apărut la Editura Nemi, parte a Nemira Media Group.

Paul McCartney spune: „Adevăratul caracter al omului se poate vedea din felul în care se poartă cu animalele, fraţii lui de pe planeta Pământ. Ani în şir am lucrat la această poveste şi la creionarea acestor personaje, iar acum am în sfârşit prilejul de a le vedea transpuse într-o poveste minunată”.

Sus, printre nori” este povestea Ritei, o veveriţă nevoită să îşi părăsească casa, Ţinutul Pădurii, distrus acum de planurile de dezvoltare ale diabolicei Greta. Rita îi făgăduieşte mamei sale că va găsi fabuloasa insulă Animalia, locul unde se spune că toate animalele trăiesc în libertate, fără nicio grijă. Ajutată de Brosco, broscoiul care zboară într-un balon cu aer cald, de Valentina, curajoasa veveriţă roşcată, şi de Sobo, rozătorul familiarizat cu ameninţările oraşului, Rita transformă căutarea personală într-un plan grandios de eliberare a tuturor animalelor înrobite. Este un plan pe cât de îndrăzneţ, pe atât de primejdios.

Paul McCartney, fascinat de lumea poveştilor copilariei, a păstrat vie de-a lungul timpului dragostea pentru clasicele poveşti Disney. Dovadă stau filmele de animaţie realizate în colaborare cu Geoff Dunbar, cu care a câştigat un premiul BAFTA pentru cel mai bun film de animaţie şi care se află printre cele mai bine vândute filme de scurt metraj.

Geoff Dunbar, artistul care a creat ilustraţiile cărţii, este unul dintre cei mai buni regizori de animaţie. Printre numeroasele premii de film şi televiziune primite, Geoff se bucură de două premii BAFTA, un premiu Palme d’Or la Cannes, Ursul de Aur la Berlin, premiul Grand Prix, la Ottawa, şi La Spiga d’Ore, la Valladolid.

Philip Ardagh, care a participat cu experienţa sa la realizarea cărţii, a scris peste şaizeci de cărţi pentru copii, multe dintre ele fiind traduse în peste douăzeci şi cinci de ţări.

Sus, printre nori” („High in the clouds”, titlul original) este o carte a cărei primă ediţie s-a vândut în Anglia în 500.000 exemplare. Este o performanţă impresionantă, care arată că povestea i-a atins pe cititorii de toate vârstele.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook