7 aprilie 2017

Simfonia Lalelelor, Piteşti

Datorită frumuseții și importanței evenimentelor care au loc în Piteşti, devenit asociat cu ideea de oraş al lalelelor, Romfilatelia dedică acestui oraș emisiunea de mărci poştale „Simfonia Lalelelor, Piteşti”. Emisiunea este disponibilă începând de vineri, 7 aprilie 2017, în magazinele Romfilatelia.



Laleaua este o floare originară din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu şi a fost adusă in Europa în secolul XVI din Turcia, fiind considerată un lux. Într-o varietate de culori, aceste flori simbolizează eleganţa şi harul. Se spune despre laleaua roz că transmite urări de bine; laleaua mov ne amintește de regalitate şi de renaştere; laleaua galbenă sugerează gânduri vesele şi soare; oranj reprezintă fascinaţie, căldură; albul simbolizează iertarea; roşul ne duce cu gândul la iubirea adevărată şi romantism.

Frumusețea florilor este completată de o serie manifestări socio-culturale, artistice, sportive şi comerciale. Evenimentele sunt reunite sub titlul „Simfonia Lalelelor”, ediția a 40-a, care are loc la Pitești, în perioada 21-23 aprilie 2017.

Emisiunea filatelică este alcătuită din patru timbre care înfăţişează clădiri municipale, reprezentative din punct de vedere administrativ, istoric şi cultural ale orașului. Imaginile acestora sunt înnobilate de feeria de culoare pe care „Simfonia Lalelelor” o revarsă peste oraş.

Timbrul cu valoarea nominală de 2,50 lei ilustrează clădirea Primăriei Piteşti care a fost construită în 1933, ca sediu al Administraţiei Financiare şi a devenit sediul Primăriei începând din anul 1968. Construit în stil neoromânesc, edificiul îl are drept autor pe arhitectul State Cintan care a îmbinat arheologia şi etnografia în lucrările sale, fiind foarte sensibil la tradiţiile arhitecturii locale. Astfel, holul central a fost gândit ca o curte interioară acoperită de un luminator spectaculos.

Timbrul cu valoarea nominală de 4 lei reprezintă Muzeul Judeţean, fost Palat al Prefecturii judeţului Argeş, o superbă construcţie în stil neoclasic (1898-1899). Acesta adăposteşte mărturii însemnate ale istoriei oraşului şi ale Ţării Româneşti. Lângă clădirea principală, două noi şi moderne construcţii completează spaţiul muzeal.

Sediul Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei. Clădirea a fost construită în 1886, în stil neoclasic şi a fost sediul Primăriei Piteşti până la mutarea din anul 1968 în spațiul actual. Interiorul, realizat în stilul eclectismului francez, prevăzut cu un hol spaţios şi scări monumentale, este în armonie cu piesele valoroase pe care muzeul le adăposteşte. În sălile sale sunt expuse lucrări de Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady, Gh. Petraşcu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi Nicolae Tonitza, atrăgând atenţia vizitatorilor asupra unor momente importante din istoria plastică românească.

Timbrul cu valoarea nominală de 16 lei ilustrează Curtea de Apel, o construcţie în stil neoclasic de la 1914. Arhitecţii Eracle Lăzărescu şi Arghir Culina au proiectat o construcţie monumentală, în care lumina se transformă într-un veritabil element al creaţiei şi este invitată să anime spaţiul prin luminatorul holului central.

Din punct de vedere vizual, în emisiunea de mărci poștale „Simfonia lalelelor, Pitești” se îmbină elemente de arhitectură, de cultură și istorie cu prospețimea și delicatețea florilor de primăvară.

Emisiunea este completată de un plic prima zi și ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vignietă.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook