Matematica şi credinţa
Orice matematician poate explica că 1+1=2 doar în anumite condiţii. Iar eu, ca pregătire, sunt şi matematician. Nu am de gând să intru în explicaţii sofisticate, ci doar să fac câteva remarci simplificate, pentru a fi uşor de înţeles. Matematica este alcătuită din diferite modele matematice. Fiecare model se bazează pe câteva afirmaţii axiomatice, adică luate ca atare, fără a putea fi demonstrate şi fără a intra în contradicţie unele cu celelalte. Restul modelului se construieşte prin deducţii logice din acestea.
Ne amintim din şcoală de axa numerelor, cele pozitive într-un sens, cele negative în celălalt sens. Fiecare număr este reprezentat de un mic semn pe axă. Faptul că distanţa dintre 0 şi 1 este egală cu distanţa dintre 1 şi 2 este axiomatic. Într-un alt model putem avea distanţa dintre 1 şi 2 de două ori mai mare decât distanţa dintre 0 şi 1, astfel ajungându-se ca 1+1=3 (dacă prin operaţia de adunare înţelegem de câte ori intră 1 în rezultat).
Modelul cel mai cunoscut, cel în care 1+1=2, este cel mai potrivit pentru nevoile practice ale realităţii, aşa cum o cunoaştem. Totuşi, există dubii cu privire la compatibilitatea sa cu realitatea fizică la scara întregului univers. De remarcat că modelele nu există doar în matematică, ci în multe alte domenii, chiar dacă sunt denumite altfel. De aceea există atâtea credinţe şi filozofii bine construite. Dacă studiezi doar una, fără să ştii nimic despre altele, cred că ai toate şansele să devii fundamentalist, închistat în nişte idei.
Orice am crede că este adevărat, nu trebuie uitat că este o construcţie care are premise fundamentale nedemonstrabile şi care ar putea fi greşite. Poate că aceasta este şi esenţa credinţei: să alegi calea pe care o crezi cea mai apropiată de adevăr, pe care o simţi cea mai folositoare sufletului…
Eseu de Lucian Velea
Si totusi, exista si matematicieni nefundamentalisti…
Chiar toţi, sper
Excelent! Avand in vedere cele aratate, poti sa ne spui
ce crezi: matematica a fost inventata sau descoperita?
Am scris un editorial despre asta, dar nu sunt complet lamurit. Matematicienii au pareri impartite. Multumesc!
Peter
Dacă tot am vorbit de modele matematice, acestea sunt create, pentru că nu există în mod natural (un model poate părea natural, dar numai din obişnuinţă). Aşadar, eu zic că matematica este inventată.
in legatura cu credinta si matematica mai mult s-a spus decat s-a scris si problema se pare ca n-a gasit inca un raspuns
Stati numai putin. Cand spuneti ca poate fi gandit un sistem axiomatic in care distanta dintre 1 si 2 sa fie de 2 ori mai mare decat distanta dintre 0 si 1, acest „de 2 ori mai mare”, nu implica cumva faptul ca deja noi gandim ca distanta aceasta de 2 ori mai mare poate fi aprioric segmentata in alte 2 unitati?
Ce inseamna de 2 ori mai mare? Inseamna de 2 ori prima distanta, nu?
Atunci nu are cum 1+1 sa faca 3.
Matematica este apriorica, este ratiune pura, ca sa zic asa.
Asa ca expresia „de 2 ori mai mare” implica ea insasi ca distanta aceasta poate fi divizata, macar rational, logic.