27 august 2015

Când aveau 20 de ani. Impresii şi Copilărie

Luni, 31 august 2015, de la ora 19:00, la Institutul Cultural Român (București, Aleea Alexandru nr. 38) are loc vernisajul expoziției de pictură și grafică „Când aveau 20 de ani. Impresii și Copilărie“. Evenimentul este organizat de ICR în parteneriat cu Asociația Făuritori, în cadrul proiectului „Contemporanii“.

În cadrul expoziției sunt prezentate lucrări inedite din copilărie-adolescență, dar și din perioada maturității, ale artiștilor Florin Ciubotaru, Marin Gherasim, Ion Grigorescu, Christian Paraschiv și Bogdan Vlăduță.

Lucrările realizate în perioada copilăriei sunt lucrări-mărturie provenite din nevoia de exprimare prin forme plastice, nu doar prin forme vorbite, ele fiind semințele operelor de maturitate. Iar operele de maturitate sunt dovadă că proba răbdării și a învățării limbajului plastic o trec doar artiștii care au vocație.

La vernisaj sunt invitaţi să ia cuvântul Liviu Jicman, vicepreședintele ICR, și Maria Pașc, curatorul expoziției. În deschiderea evenimentului, invitații speciali Diana Jipa (vioară) și Angelica Postu (pian) intepretează un fragment din lucrarea „Impresii din Copilărie“ de George Enescu.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 31 august – 1 octombrie 2015, de luni până vineri, între orele 10:00-18:00, la sediul ICR.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook