215.000 de citate din 20.000 de autori
Numerele astea rotunde au o frumuseţe aproape magică. Precum florile de primăvară sau fructele coapte.
Depăşirea a 20.000 de autori e fantastică. Vă daţi seama ce concentrare de gândire ar fi dacă toţi aceşti oameni s-ar putea aduna pe un stadion? Cum asta nu este posibil, iată că s-au adunat totuşi – virtual – la Citatepedia.
De mai mult timp, Citatepedia are o facilitate de marcare a tipului sursei din care este extras citatul. Aceasta a apărut în special pentru secţiunea Replici, fiindcă este important ca cititorii să poată diferenţia rapid între o replică dintr-o piesă de teatru şi alta dintr-un film omonim, de exemplu.
În timp, s-a dovedit că această facilitate este utilă în general. Prin urmare, am îmbunătăţit semnificativ sistemul, pentru ca aceste precizări să poată popula cât mai rapid baza de date.
Putem spune că Citatepedia nu doar că a devenit una dintre cele mai mari baze de date cu citate din întreaga lume, dar candidează şi la titlul de cea mai detaliată. Pentru fiecare citat există numeroase informaţii care se acumulează în culise, iar când ating masa critică, provoacă apariţia unor noi facilităţi.
Aşadar, Citatepedia se dezvoltă în permanenţă. Staţi să vedeţi ce urmează!
Felicitări, la mai mult!
Probabil peste câțiva ani (zeci?) se va putea activa teleportarea în
spațiu și timp. Atunci vom putea vedea live acel stadion despre care
amintește autorul articolului.
Eu îmi rezerv de pe acum două bilete la acest viitor smart-stars-show!
Curios ce mai urmează.