27 martie 2018

100 ani de la Unirea Basarabiei cu România

În anul Centenarului Marii Uniri, Romfilatelia celebrează revenirea românilor dintre Prut și Nistru în granițele țării, la 27 martie 1918, prin emisiunea de mărci poștale „100 ani de la Unirea Basarabiei cu România”. Noua emisiune este lansată marți, 27 martie 2018, la Parlamentul României, în cadrul ședinței comune solemne care celebrează Centenarul Unirii Basarabiei cu România. Emisiunea de mărci poștale este disponibilă în magazinele Romfilatelia.



Pe timbrele emisiunii sunt ilustrate trei personalități care au mijlocit înfăptuirea acestui ideal național. Astfel, pe timbrul cu valoarea nominală de 4 lei este reprodus portretul lui Alexandru Marghiloman, prim-ministru al României în martie 1918. Portretul lui Ion Inculeţ, președinte al Sfatului Ţării de la Chișinău, este redat pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei. Timbrul coliței dantelate a emisiunii de mărci poștale, cu valoarea nominală de 16 lei, este ilustrat cu portretul lui Pantelimon Halippa, luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Țarist.

Alexandru Marghiloman (27 ianuarie 1854 – 10 mai 1925) a fost un politician reprezentativ pentru mișcarea conservatoare, înainte de 1914. În timpul războiului s-a remarcat prin opoziția de neclintit față de orice alianță cu Imperiul Țarist. În martie 1918 a fost numit prim-ministru, fiind implicat în discuțiile cu fruntașii basarabeni pentru Unire. La 27 martie 1918 s-a deplasat la Chișinău și a ținut un discurs în fața Sfatului Țării, înaintea votului care a consfințit reîntoarcerea Basarabiei la țara-mamă.

Ion Inculeţ (5 aprilie 1884 – 18 noiembrie 1940) a fost un remarcabil politician basarabean, care s-a impus ca lider al cauzei naționale la sfârșitul anului 1917. A fost ales președinte al Sfatului Țării și a negociat cu autoritățile române de la Iași stabilirea strategiei Unirii.

Pantelimon Halippa (1 august 1883 – 30 aprilie 1979) s-a afirmat încă de la începutul secolului al XX-lea ca luptător pentru drepturile politice și culturale ale românilor din Imperiul Țarist. A votat Unirea Basarabiei cu România la ședința istorică a Sfatului Țării din 27 martie 1918, iar apoi a participat la adunările de la Cernăuți și Alba Iulia, care au desăvârșit crearea României Mari.

Emisiunea de mărci poștale este completată de un plic prima zi, iar ca formă de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și colița dantelată.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook