Romanul „Poduri suspendate” de C.I. Bogdan este un omagiu adus „oamenilor în alb”, şi ca un corolar, sentimentului înalţător al iubirii.

Subiectul este simplu: un medic, Mihu, cunoaşte o tânără ingineră, Ana, căreia îi descoperă întâmplător un cancer. O internează la Institutul oncologic şi o salvează datorită unui medicament descoperit de el, dar încă neomologat. Remarcabile în acest roman sunt numeroasele pagini de analiză psihologică a celor două personaje principale: Ana şi Mihu, care au o individualitate definitorie. Autorul, în persoana doctorului C.I. Bogdan, este un scriitor autentic, matur în ale scrisului, foarte stăpân pe mijloacele sale de expresie şi pe universul pe care îl explorează. „Poduri suspendate”este un roman tonifiant, pe care îl recomand cu căldură pentru a fi citit.

Ea îl privea tăcută, cu ochii strălucitori şi mobili, încinşi de vâlvătăile din suflet. Aşa se năştea o nouă Ana, ascunsă în cea de ieri, neconturată şi nebănuită. Parcă niciodată nu l-a privit atât de aproape ca acum, sau nu l-a văzut atât de amănunţit: faţa plăcută, distinsă, cu o sumedenie de cutişoare pe pleoape şi mai ales la colţurile ochilor. Mai ales ochii lui o intimidau – mereu injectaţi, obosiţi, muncea mult, iar microscopul acela îi storcea vlaga – îţi lăsau impresia că pătrund prin orice, chiar şi prin ţesătura gândurilor. De ochii aceştia se teme mai demult, să nu-i vadă, dincolo de aparenţe, goliciunea sufletului ei, iar acum să nu-i bănuiască planurile ei mari. Pentru nimic în lume n-ar putea acum să-i sară de gât şi să-l sufoce cu sărutări, ca atunci în garsonieră. Nu, asta nu, dar ar vrea ca să-l vadă, să-l audă, să-i simtă mâna cum i-o ţine pe-a ei. Şi pentru că n-a ştiu niciodată ce-i sentimentul de dragoste adevărată, nu putea compara cu nimic sentimentul de acum.
De la o vreme, Ana simţea că Mihu, Mihu cel nou descoperit, cel enigmatic, zămislise în toată fiinţa ei pe Ana cea nouă. Acest germene avea însă o forţă fantastică, risipea neguri şi incertitudini, o făcea să se gândească tot mai mult la ceea ce nu crezuse că o s-o preocupe cu atâta pasiune: proiectul ei de poduri. Îi aducea câte o carte, i-o întindea cu gesturi discrete, parcă să nu tulbure vraja clipei. Volumul trecea din mâna lui în mâna ei printr-o lunecare deabia perceptibilă. Mihu o privea lung, lung, fară să rostească niciun cuvânt, îi strîngea mâna pe care o mângâiase până atunci şi se îndepărta fără opriri sau întoarceri. Ana îl conducea cu privirea până la uşă, apoi rămânea singură. Dar atât de fericită!
Când socotea că Mihu a ajuns în laborator, Ana ieşea pe terasă şi-l privea pe fereastă ore în şir, torcând din simţămintele şi visele ei podul dintre ea şi geamul laboratorului. Rămânea tristă şi însingurată când lumina se stingea. Apoi pleca abătută spre salon, aici îşi desfăcea carnetul de schiţe, regăsea vraja liniilor încurbate ale podurilor schiţate.

8 voturi

Încarc...

Publicat de Genovica Manta in Cărţi, Dragoste, Fragmente literare, Impresii despre cărţi
2 comentarii »