Teatrul Metropolis şi Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog III, sectoarele 5 şi 6, organizează joi, 5 mai 2011, de la ora 12:00, la sediul teatrului din str. Mihai Eminescu, nr. 89, Bucureşti, o întâlnire prin care marchează Anul European al Voluntariatului 2011.
La eveniment participă, în calitate de voluntari ai Agenţiei Naţionale Antidrog, importante personalităţi din lumea cultural–artistică şi sportivă, cunoscuţi actori, cântăreţi, prezentatori TV şi sportivi, precum Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi, George Ivaşcu, Dr. Cristian Andrei, George Mihăiţă, Eusebiu Ştefănescu, Victor Socaciu, Florin Chilian, Valentin Crăciunescu, Cabral Ibacka, Doina Melinte, Leonard Doroftei, Cristian Sabbach, Adrian Păduraru şi Rică Răducanu, care, prin notorietatea publică de care se bucură, vor veni în sprijinirea şi promovarea luptei antidrog, dar şi în implicarea activităţii de voluntariat.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate scurtmetraje despre consumul de substanţe psihoactive denumite generic “etnobotanice”, iar voluntarii Agenţiei Naţionale Antidrog vor ţine un discurs despre consumul de droguri şi implicarea fiecăruia în activităţile de prevenire a consumului de droguri.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Ştiri