După o premieră răsunătoare în toamna anului trecut, Festivalul literar româno-britanic „Romania Rocks” revine la Londra pentru o nouă ediție efervescentă, în perioada 3-9 noiembrie 2021. Creat de Institutul Cultural Român din Londra şi beneficiind de susținerea European Literature Network, „Romania Rocks 2” este unul dintre cele mai importante evenimente literare româneşti ale anului din capitala britanică.
Editura Humanitas Fiction aşteaptă pe cei interesați la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 20 iunie 2018, ora 19:00, la lansarea bestsellerului internațional „Băiatul cel nou” de Tracy Chevalier, al cincilea volum din cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare, recent apărut în limba română în traducerea lui Vali Florescu. La eveniment participă directorul British Council România, Nigel Bellingham, scriitoarele Ioana Nicolaie și Ioana Pârvulescu și bloggerul cultural Laura Câlțea. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, este moderatorul întâlnirii.
Sâmbătă, 5 noiembrie 2016, ora 17:00, Editura Humanitas Fiction organizează la Librăria Humanitas de la Cişmigiu lansarea romanului „O paranteză în timp”, al celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în colecţia „Raftul Denisei”, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare. Alături de Jeanette Winterson, care participă la eveniment prin Skype, vorbesc Mihaela Anghelescu Irimia, profesor la Catedra de limba şi literatura engleză şi director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din România, regizorul Victor Ioan Frunză şi traducătoarea Vali Florescu. Moderatorul întâlnirii este criticul literar Andreea Răsuceanu. După dezbatere, talentaţii actori Corina Moise şi Costin Dogioiu interpretează pentru public un fragment din roman.
Editura Polirom a publicat recent romanul „Ultima fugară” de Tracy Chevalier, traducere din limba engleză şi note de Ona Frantz.
Trasee secrete, case conspirative, pedepse sângeroase, ură şi răzbunare, iar pe dedesubt, ca un curent nestăvilit, dorinţa de libertate care ţine totul în mişcare. Aceasta este Calea Ferată Clandestină, o reţea secretă prin care negrii fugari ai Americii mijlocului de secol XIX sunt călăuziţi către libertate.
În acelaşi timp, de la est la vest se mişcă necontenit caravanele coloniştilor în căutarea unei vieţi noi. Iar la răspântie, chiar în colţii de sălbăticiune tânără ai acestei ţări zbuciumate, nimereşte Honor Bright, o tânără quakeriţă forţată să-şi părăsească Anglia natală.
Singură printre oameni străini de sânge şi de suflet, într-o comunitate religioasă ce denunţă răul, dar nu-şi poate apăra principiile, într-o Americă în care viitorul şi prosperitatea se clădesc pe umerii sclavilor, nevoită să mintă şi să înşele pentru a salva vieţi care nu întotdeauna pot fi salvate, Honor Bright trebuie să descopere unde se află salvarea: în legătura forţată cu trecutul sigur şi familiar ori în desprinderea dureroasă şi dificilă?
Când Tracy Chevalier se uită la tablouri îşi imaginează poveştile din spatele lor: cum s-au cunoscut pictorul cu modelul său? Ce anume ar explica privirea din ochi? De ce roşeşte acel tânăr? Ne împărtăşeşte trei poveşti inspirate de portrete, inclusiv cel care i-a inspirat romanul best-seller „Fata cu cercel de perlă”.