29 iunie 2009

Antoine de Saint-Exupéry şi sensul acţiunii

Antoine de Saint-ExuperyFragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Antoine de Saint-Exupéry (29 iunie 1900 – 31 iulie 1944, dispărut în cursul unei misiuni militare) este semnat de Irina Eliade:

„În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial – ani tulburi şi grei în decursul cărora Franţa se străduia să-şi restabilească echilibrul – traiectoria înscrisă de operele semnate de Saint-Exupéry părea să se suprapună atât de exact peste cea trasată de faptele săvârşite de aviatorul căzut la datorie în vara anului 1944, încât a dat naştere unui mit, după cum reiese din mărturiile cuprinse în cele două numere consacrate, în 1947, de revista Confluences scriitorului dispărut.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 15 ianuarie 2009

Molière şi dragostea absolută pentru jocul de teatru

MoliereMolière (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), pe numele său adevărat Jean-Baptiste Poquelin, este subiectul unui articol din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, semnat de Irina Eliade:

Apropiindu-ne de acel loc privilegiat – scena – unde chipul actorului cu greu poate fi deosebit de masca personajului, zâmbetul de grimasă, pasul cu grijă făcut de saltul imprudent şi cuvântul îndelung cântărit de replica spontană, vom avea, credem, mai multe şanse de a-l întâlni pe Molière decât încercând să reclădim puntea, astăzi prăbuşită, ce va fi legat cândva omul supus contingenţelor de cel care a izbutit să le depăşească, alcătuindu-şi opera. Oricare vor fi fost motivele care l-au îmboldit pe tânărul burghez să se „declaseze” intrând în tagma actorilor, cert este că opţiunea lui Molière pentru teatru s-a dovedit a fi nu fapta nesăbuită a unui tânăr îndrăgostit de o actriţă sau a unui fiu doritor să scape de tutela unui burghez cu vederi înguste, ci un gest dictat de motive mult mai profunde.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 octombrie 2008

Jean Giraudoux şi reînvierea mitului

Jean GiraudouxFragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul este semnat de Irina Eliade:

Se întâmplă adesea ca unii scriitori consideraţi „moderni” de contemporanii lor să devină demodaţi în ochii celor din generaţiile următoare, cu atât mai demodaţi am spune, cu cât au părut mai moderni în momentul când şi-au publicat opera, ştiut fiind că elementul insolit la apariţie devine curând banal, contribuind implicit la demodarea întregului ansamblu din care a făcut parte. Se întâmplă mai rar – şi în această situaţie se află Giraudoux – ca un scriitor considerat modern în perioada dintre cele două războaie mondiale, să fie socotit desuet în următoarele decenii şi să devină din nou actual […].

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 noiembrie 2007

Voltaire – „Patriarhul de la Ferney”

VoltaireFragmente din volumul „Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 – autorul articolului este Irina Eliade:

„În 1778, când Voltaire se întoarce la Paris pentru a asista la premiera ultimei sale tragedii, Irène, întreaga populaţie pariziană aclamă pe ‘patriarhul’ din Ferney, văzând în el nu numai un autor genial, ci şi un apărător al celor nedreptăţiţi. În ochii celor care trăiesc astăzi, Voltaire este unul dintre marii cutezători care au luptat neîncetat împotriva superstiţiei, prejudecăţilor, intoleranţei şi a tuturor teoriilor menite să acrediteze – aşa cum spune el – ‘istorii romanţate ale omenirii’, unul dintre marii jurnalişti care au izbutit să creeze un curent de opinie fără precedent în istorie şi autorul unor admirabile povestiri cu substrat polemic, moralizator sau filosofic, cea mai cunoscută fiind Candide ou l’Optimisme (Candide sau Optimismul). După cum se ştie, pentru a infirma teoria lui Leibniz, Voltaire imaginează o serie de aventuri în urma cărora un tinerel, dornic să creadă că legile scrise sau nescrise sunt dictate de o armonie prestabilită, este silit să constate că pe pământ domneşte hazardul, transformându-se, în consecinţă, dintr-un naiv optimist, într-un foarte avizat sceptic. Dialogul dintre Candide, purtătorul de cuvânt al autorului, şi Pangloss, exponentul teoriei filosofului german, se desfăşoară nu în prezenţa, ci în absenţa personajelor, replicile fiind proiectate în timp şi în spaţiu de către narator. Antrenat într-un dans macabru – cu atât mai macabru cu cât este executat în ritmul săltăreţ marcat pe partitura semnată de Voltaire, cu indicaţia prestissimo – Candide are uneori răgazul să exclame că lumea în care trăieşte, departe de a fi cea mai bună dintre lumile posibile, este un infern în care viaţa oamenilor depinde de seniori perfizi şi cruzi, de preoţi fanatici, de curteni slugarnici, de negustori hrăpăreţi, natura nefiind nici ea mai blajină, întrucât uneori distruge tot ce-i stă în cale, aşa cum s-a întâmplat în Lisabona în timpul cutremurului din 1756. Silit să joace pe alte meleaguri într-o horă similară, Pangloss cugetă şi el asupra cauzelor şi efectelor în timp ce vâsleşte la o galeră sau după o şedinţă de vivisecţie la care este supus şi constată că totul se petrece pe lume conform unui admirabil sistem menit să asigure atât fericirea oamenilor în general, cât şi fericirea fiecărui individ în parte.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2022
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii