6 martie 2009

Cyrano de Bergerac între legendă şi adevăr

Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Hercule-Savinien Cyrano de Bergerac (6 martie 1619 – 28 iulie 1655) este semnat de Irina Bădescu:

Eseist, poet satiric şi dramaturg. Fiu de mici nobili provinciali, intră în rândurile armatei; în 1641, rănit grav la asediul de la Arras, renunţă la cariera militară. Urmează cursurile maestrului subversiv al „gândirii libere”, Gassendi; în 1653, intră în serviciul ducelui de Arpajon unde, fiind un spirit independent şi bătăios, îşi face reputaţia de „duelgiu”. Doi ani mai târziu moare într-un accident. Cele două lucrări fundamentale ale lui sunt postume – apărute în 1657 şi 1662 – şi alcătuiesc opera intitulată L’Autre Monde – États et Empires de la Lune; États et Empires du Soleil (Lumea cealaltă – Statele şi imperiile Lunii; Statele şi imperiile Soarelui), o utopie de vulgarizare (în accepţia luministă a termenului) filosofico-ştiinţifică, inspirată din operele analoge ale englezilor Wilkins şi Godwin. Sub pana sa, polemică şi satirică, motivul călătoriei imaginare capătă o notă aparte, datorată atât îndrăznelii viziunii, cât şi aptitudinii autorului de a concretiza şi difuza o gândire profund contestatară, cum este „gândirea liberă”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 22 decembrie 2008

Jean Racine şi tragicul limbajului

Jean RacineFragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul este semnat de Irina Bădescu:

Tragedia lui Racine se situează sub semnul cardinal al conflictului dintre om şi soartă. Fără a atinge valoarea arhetipală a tragediei greceşti, care se întemeiază în parte pe caracterul ei arhaic, cea raciniană reconstituie totuşi, pe parcursul scurtei, orbitoarei ei istorii, imperativele formale ale acesteia. Prin opera lui Racine, tragedia capătă chipul axiomatic, de referinţă absolută, pe care literatura următoare a scenei îl va putea ocoli, dar nu nega.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 5 octombrie 2007

Denis Diderot şi spiritul enciclopedic

Denis DiderotFragmente din volumul „Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 – autorul articolului este Irina Bădescu:

„În ciuda activităţii sale întinse şi cuprinzătoare, de filozof, romancier, dramaturg, teoretician şi critic de artă, de teatru, traducător şi lexicograf, Diderot este unul dintre ultimii ‘mari’ intraţi în sacrul panteon al culturii franceze. Dintre cei mai anevoie acceptaţi. Motivul e acelaşi – strălucită dovadă, de altfel, a calităţii reprezentative a lui Diderot – care a propagat, în diverse forme, apăsătorul ‘malentendu’ de origine romandică asupra complexului şi inconfundabilului veac XVIII: Diderot este, ca şi epoca, inclasabil. ‘Or, nouă, francezilor, ne place nespus să clasificăm scriitorii.’ (Bénac) Afirmaţia nu cere comentarii; chiar admiţându-i-se intenţia ironică, ea dezvăluie rezistenţa criticii şi exegezei tradiţionale la orice operă heterodoxă sau scriitor nealiniat, fie că heterodoxia sau nealinierea se petrec pe plan filozofic sau estetic. Demn reprezentant al unei epoci pe care o defineşte într-o măsură încă insuficient studiată, Diderot este şi un creator de problematici dintre cele mai diverse şi o creaţie a acestora, iar existenţa sa spirituală reflectă, prin analogie, deopotrivă evoluţia gândirii Luminilor pe o bună porţiune din traseul ei, şi istoria formării unei personalităţi geniale, premergătoare stabilirii acestei gândiri într-un domeniu finit – şi astfel închis, deci clasificabil – sau într-altul al cunoaşterii. Itinerarul existenţial şi spiritual al lui Diderot este şi totodată figurează acea ‘Bildungsgeschichte’, drumeţie scandată de salturi (‘în clipa când eroul a întâlnit evenimentul X, soarta i s-a schimbat radical’) care alcătuieşte temelia romanului modern – şi pe care acesta i-o datorează întru totul sec. XVIII, iar parţial, lui Diderot. Şi, în primul rând, pe plan filozofic. Timp de îndelungi decenii, filozofii şi literaţii şi-au ‘pasat’ unii altora autorii francezi ai Luminilor, primii clasificându-i ca scriitori, cei de-ai doilea, ca filozofi. Faptul se datorează – cum am spus – într-o măsură lui Diderot, căruia calitatea de filozof i-a fost contestată cu violenţă, pe temeiul ‘anarhiei lui intelectuale’ şi al ‘ inaptitudinii pentru sinteză’.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii