29 februarie 2016

Când doi se „ceartă”, al treilea câştigă – la Oscar 2016

Cea de-a 88-a ediţiile a Premiilor Oscar a avut drept gazdă pentru a doua oară pe actorul Chris Rock, care a prezentat şi ceremonia din 2005.

Pelicula „The Revenant” („Legenda lui Hugh Glass”), regizată de Alejandro G. Inarritu, a primit 12 nominalizări, dar şi-a fructificat doar 3 premii (pentru Cel mai bun regizor, Cea mai bună cinematografie şi Cel mai bun actor în rol principal – Leonardo DiCaprio, primul său Oscar din carieră), pe când „Mad Max: Fury Road” a primit 10 nominalizări şi a obţinut 6 premii.

În discursul de mulţumire Leonardo DiCaprio atrage atenţia asupra faptului că „schimbările climatice sunt reale”, că 2015 a fost cel mai călduros an din istoria omenirii, gheţarii din nordul Canadei s-au topit în timpul filmărilor, aşa că echipa a fost nevoită să se mute la Polul Sud. Discursul său sancţionează corporaţiile care sunt marii poluatori, dar aduce un tribut şi populaţiilor indigene de pe tot globul.

„Spotlight” a constitut surpriza serii câştigând trofeul pentru Cel mai bun film, în defavoarea lui „The Revenant”. „Spotlight” spune povestea incredibilă, dar adevărată, a echipei Spotlight, constituită din câţiva jurnalişti de investigaţii de la Boston Globe, care au obţinut Premiul Pulitzer pentru cutremurătoarea lor dezvăluire, din 2002, privind muşamalizarea sistematică de către Biserica Catolică a numeroase acte de pedofilie comise de peste 70 de preoţi ai săi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 25 februarie 2013

Ediţia 85 a Premiilor Oscar a adus multe recorduri

Cea de-a 85-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar s-a desăşurat pe 24 februarie 2013, in Dolby Theatre din Hollywood. Seth MacFarlane a fost pentru prima oară gazda Premiilor Academiei Americane de Film. „Amour” este primul film străin (în limba franceză) care în ultimii 12 ani a fost nominalizat la două categorii, Cel mai bun film şi Cel mai bun film străin, aici şi câştigând trofeul. Actriţa Emmanuelle Riva, nominalizată pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, a împlinit 86 de ani în seara decernării premiilor, devenind cea mai în vârstă persoană nominalizată a categoriei. Quvenzhané Wallis, la cei 9 ani ai săi, a devenit cea mai tânără nominalizată a categoriei mai sus menţionate. Niciuna dintre cele două, nu a câştigat, trofeul revenindu-i lui Jennifer Lawrence pentru prestaţia sa din „Silver Linings Playbook”, care la 22 de ani a devenit cea mai tânără actriţă nominalizată de două ori.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii