27 mai 2014
Pe 28 mai 2014, de la 19:00 la 23:30, în inima unei zone pline de farmec din centrul orașului, 13 țări europene vă dau întâlnire pentru a treia ediție a Nopții Literaturii Europene!
În prima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Noaptea Literaturii Europene este găzduită de șase locuri deosebit de primitoare: Aiurart, Foișorul de Foc, Godot la Școală, Casa Mătăsari, Modelier și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC). Publicul este invitat să asiste la lecturi și spectacole care pun în valoare textele traduse în limba română ale unor autori europeni importanți: Daniel Glattauer (Austria), Karel Čapek (Cehia), Aléa Torik – prezentă la eveniment (Germania), Odysseas Elytis și Yorgos Seferis (Grecia), Italo Calvino (Italia), Hilary Mantel, Sarah Dunant, Philippa Gregory și William Shakespeare (Marea Britanie), Michał Walczak (Polonia), Rui Zink (Portugalia), Ioana Pârvulescu și Simona Sora (România), Ramón Gómez de la Serna (Spania), Orhan Pamuk (Turcia), Attila Mizser și Béla Hamvas (Ungaria) și Alain Berenboom (Valonia-Bruxelles).
Continuare »

Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Ştiri
21 februarie 2014
Începând din 20 februarie 2014, Editura Litera lansează concursul în urma căruia va fi desemnat autorul celui mai frumos poem dedicat României și limbii române. Câştigătorul va primi un cec în valoare de 15000 lei, cel mai mare premiu acordat până acum, în România sau în Republica Moldova, pentru poezie.
Concursul se adresează tuturor persoanelor fizice din România, Republica Moldova și diaspora care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute în Regulamentul Oficial și se desfaşoară în perioada 20 februarie – 3 mai, după cum urmează:
- 20 februarie – 15 aprilie: Înscriere
- 16 aprilie – 1 mai: Jurizare
- 3 mai: Premiere
Continuare »

Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Concursuri, Poezii, Ştiri
29 mai 2012
Pe 30 mai 2012, zece institute culturale propun o selecţie de literatură tradusă din nouă limbi şi publicată în română, şi au invitat autori, actori, personalităţi media, care timp de trei ore îi vor purta pe participanţi prin fascinantul univers al literaturii contemporane. Fundaţia Löwendal (Piața Gh. Cantacuzino nr.1, lângă Parcul Ioanid) găzduieşte acest eveniment de la ora 20:30 până la ora 23:30, chiar în seara în care se deschide Târgul de carte Bookfest, prilej cu care autori importanţi invitaţi la Târg vor trece pragul Nopţii Literaturii de la Bucureşti.
Noaptea Literaturii Europene este un proiect cultural susținut de Rețeaua Europeană a Institutelor Naționale de Cultură (EUNIC), a cărui ediție din 2011 s-a desfășurat în 20 de orașe din 16 țări. Noaptea Literaturii are trei elemente-cheie: literatură contemporană, citită de personalităţi din diferite domenii, în spaţii atipice special selectate pentru o anumită noapte din an. Pe 30 mai 2012, are loc la Bucureşti prima ediţie a Nopţii Literaturii, în organizarea a zece institute culturale membre ale clusterului EUNIC şi sub coordonarea Institutului Cultural Român.
Continuare »

Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Ştiri