Ana. Portretul Reginei
Curtea Veche Publishing lansează vineri, 1 martie 2013, volumul bilingv româno-englez “Ana. Portretul Reginei / Anne. The Queen’s Portrait”, semnat de ASR Principele Radu al României. Lansarea are loc la Muzeul Naţional de Istorie a României, în Sala Lapidarium, începând cu ora 18:00. Volumul fiind dedicat Reginei, iar perioada 1-8 martie având o însemnătate specială, Alteţa Sa Regală Principele Radu le va invita să ia cuvântul pe trei doamne apropiate Familiei Regale: Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Director de Protocol al Casei Regale, Iren Arsene, Managing Partner Curtea Veche Publishing, Georgeta Filitti, istoric.
Continuare »