Search Results

 26 noiembrie 2012

Valeriu Butulescu lansează o nouă carte în spaniolă, la Alicante

Pe 28 noiembrie 2012, în cadrul „Săptămânii Culturii Române”, va avea loc la Alicante, în Spania, sub auspiciile Asociaţiei culturale „Aripi”, lansarea cărţii „Aforismos”, de Valeriu Butulescu. Volumul, tipărit de editura ECU, conţine aproape o mie de aforisme, traduse în spaniolă de dr. Cătălina Iliescu Gheorghiu, conferenţiar la Universitatea din Alicante, autoarea a numeroase traduceri reprezentative ale literaturii române.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...
 29 octombrie 2012

Valeriu Butulescu – dublu laureat la Săptămâna aforismului european de la Torino

În cadrul „Săptămânii aforismului european” care s-a încheiat pe 20 octombrie 2012 la Torino, scriitorul Valeriu Butulescu a primit o dublă distincţie. I s-a decernat Menţiunea de Onoare a Festivalului „Torino in Sintesi” şi Premiul special al Asociaţiei Culturale „Il Mondo delle Idee” pentru „complexa sa operă aforistică, reprezentată prin traducerea italiană a cărţii Oasi di sabbia”. Premiile au fost decernate de două distinse reprezentante ale aforismului italian, doamnele Anna Antolisei şi Chicca Morone.

Alina Breje şi Valeriu Butulescu

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 13 voturi
Încarc...
 25 septembrie 2012

Cartea „Oasi di sabbia” de Valeriu Butulescu premiată la Torino

Asociaţia culturală pentru promovarea culturii filozofice şi spirituale „Il Mondo delle Idee” din Torino a decis acordarea unui Premiu special scriitorului Valeriu Butulescu „pentru complexa sa operă aforistică reprezentată în Italia prin cartea „Oasi di sabbia”. Totodată, volumul „Oasi di sabbia” a primit şi laurii Festivalului internaţional de aforism de la Torino. Laureaţii din acest an sunt, în ordinea decisă de juriu, scriitorii Jerzy Majewski (Polonia), Valeriu Butulescu (România), Jan Sobotka (Republica Cehă) şi Yahia Lababidi (Statele Unite ale Americii).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 13 voturi
Încarc...
 6 iunie 2012

La Cracovia, în cadrul Festivalului FLN, un nou premiu internaţional pentru Valeriu Butulescu

Scriitorul şi traducătorul Valeriu Butulescu a participat, ca invitat de onoare, la Festivalul Literaturii Independente (FLN) organizat la Cracovia (Polonia) în zilele de 2–3 iunie 2012. Cu această ocazie Consiliul de organizare i-a decernat Premiul literar „Stanczyk Kosmopolita – Malopolska Nagroda Literacka” pentru activitatea de traducător literar, inclusiv pentru “excepţionala independenţă intelectuală”, aşa cum a consemnat Comisia de jurizare condusă de criticul Stanislaw Chyczynski.

Scriitorii Valeriu Butulescu şi Mieczyslaw Kozlowski

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 6 aprilie 2012

Premiul I pentru „Veşnicie provizorie” de Valeriu Butulescu

În perioada 2-5 aprilie 2012, la Sinaia a avut loc Festivalul Naţional de Teatru Liceal şi Oratorie „Primavera”, ediţia a V-a. Au participat numeroase teatre de tineret, care au prezentat spectacole cu piese de Ion Luca Caragiale, Anton Cehov, Ion Băieşu, Valeriu Butulescu etc.

Juriul a decis acordarea Premiului I spectacolului „Veşnicie provizorie”, comedie amară scrisă de dramaturgul petroşenean Valeriu Butulescu, în interpretarea trupei de teatru „Gong” a Şcolii „Mihai Eminescu” din Roman. Regia artistică a fost asigurată de Cătălina Bostan, scenografia, de Constanţa Munteanu, iar regia tehnică, de Dan Rusu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...
 30 decembrie 2011

Valeriu Butulescu a primit un titlu de recunoaştere în Liban

Fundaţia libaneză „Maison Naaman pour la Culture” constituie o veritabilă punte de legătură între cultura arabă şi cea europeană. Fondatorul acesteia, scriitorul Naji Naaman este un bun cunoscător al ambelor culturi. A studiat la Beirut, dar s-a desăvârşit intelectual la Paris, unde a şi absolvit celebra universitate Sorbona.

Fundaţia „Maison Naaman pour la Culture” promovează şi încurajează apropierea dezinteresată a oamenilor de cultură de pe toate continentele, indiferent de religia sau sistemul politic din ţările în care aceştia trăiesc şi creează.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+valeriu +butulescu'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii