Din 2 iulie 2010, poate fi vizionat şi în cinematografele din România „Saga Amurg: Eclipsa” („The Twilight Saga: Eclipse”), cel de-al treilea film al seriei, regizat de David Slade, după un scenariu de Melissa Rosenberg, având la bază romanul „Eclipsa” de Stephenie Meyer. Răul care a pândit din umbră până acum îşi arată colţii. Oraşul Seattle este devastat de o serie de crime sângeroase şi dispariţii misterioase. Creând o armată dintr-o rasă nouă de vampiri însetaţi de sânge, malefica Victoria s-a întors pentru a se răzbuna. Iar Bella, ţinta principală, este acum în pericol de moarte. Uniţi de acest secret înfricoşător, Edward şi Jacob trebuie să încerce să uite rivalitatea dintre ei şi să se alieze pentru a o apăra. În timp ce luptă pentru a supravieţui, Bella este nevoită să aleagă între cei doi. Conflictul care mocneşte de mii de ani între vampiri şi vârcolaci se poate transforma acum într-un adevarăt război, declanşat de decizia unei simple muritoare. Dar Bella mai are o alegere de făcut, una care va schimba vieţile tuturor.
Câţi dintre noi n-am trăit la un moment dat, într-o relaţie sau în mai multe relaţii, impresia că nu suntem înţeleşi? Câţi dintre noi nu ne-am privit partenerul de dragoste, de viaţă sau pur şi simplu interlocutorul cu sentimentul, reciproc adeseori, că unul vede şi celălalt e orb? Şi astfel, încercând să ne facem înţeleşi pentru celălalt, am devenit confuzi pentru noi înşine. N-am mai spus ce aveam de spus, pe drumul drept şi clar al simţirii de sine, ci ne-am angajat să străbatem toate meandrele şi hăţisurile celuilalt, pierzând în fiecare clipă în mărăcinii personalităţii lui câte puţin din mesajul nostru şi din noi înşine, ca să ne trezim prinşi, în cele din urmă, într-o capcană a comunicării.
Un răspuns pe care-l dai trebuie să exprime ceea ce înţelegi tu, ceea ce crezi tu, nu ceea ce poate să înţeleagă sau să creadă altcineva. Un răspuns pe care-l dai trebuie să fie o lămurire de sine, pentru sine, nu pentru altcineva.
Vineri, 27 noiembrie 2009, are loc premiera în România a mult aşteptatului film „Saga Amurg: Lună nouă” („The Twilight Saga: New Moon”), în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light, Starplex, Cityplex, Cinema City (Cluj, Iaşi, Timişoara, Piteşti, Bacău, Cotroceni), Odeon Cineplex (Cluj) şi Lotus (Oradea). Suspansul şi pasiunea care au transformat „Amurg” într-un adevărat fenomen, se continuă cu multe personaje noi, mai multă acţiune, secrete străvechi şi mistere adânci.
Seria „Amurg” are o destinaţie clară în ceea ce priveşte publicul: adolescenţii şi tinerii. Ideile pe care le prelucrează sunt acelea specifice unei anumite vârste a fiinţei noastre, aceea când trăieşte în fantezie, caută pericolul şi îl savurează, crede în miracole şi în iubiri interzise, dar şi în atotputernicia lor. Pasiunea pentru personaje din zona pe care adulţii o numesc „dark”, pentru creaturi fantastice, dar şi gustul pericolului sunt pe deplin satisfăcute aici, iar incompatibilităţile şi interdicţiile sunt rezolvate prin dispariţia oricărei urme de obedienţă. Nu e nicio îndoială că destinul îi favorizează pe cei curajoşi, iar iubirea învinge totul. Chiar şi barierele dintre forme diferite de existenţă: iubirile între oameni şi vârcolaci, sau între oameni şi vampiri sunt sarea şi piperul imaginaţiei adolescenţilor din zilele noastre.
Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.
Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.
„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară
Spovedanie
Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.
Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.
„Discursul Marelui Inchizitor” este un fragment extraordinar din romanul „Fraţii Karamazov” de Dostoievski, publicat ca audiobook de Humanitas Multimedia.
Gabriel Liiceanu, care a realizat lectura, spune: „Marele Inchizitor urmează sa demonstreze că Satana are dreptate, că oamenii sunt infantilizabili, că scopul propriei lor vieţi trebuie să le fie indus din afară. Lor nu le trebuie libertatea. Având-o, ea îi încurcă. Deoarece nevoia de libertate e a celor puţini şi aleşi, rezultă că doctrina lui Isus e una de elite, neiubitoare de mulţimi şi neatentă la unica lor nevoie reală: nevoia de pâine. În povestea Marelui Inchizitor se consumă de fapt un nou episod din lupta dintre Diavol şi Dumnezeu.”
7 voturi
Încarc...
