Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor și ca Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român prăznuiește cu expoziții noi, târg de icoane, muzică și multe filme. Oaspeții sunt așteptați în perioada 12 – 22 septembrie 2019 la cea de a șaptea ediție a „Zilelor Muzeului Țăranului”.
Continuare »
fără voturi
Încarc...(Însemnări inedite și alte digresii cu privire la „arta nouă” indigenă)
S-a zic că, din punct de vedere artistic, opera poetică a lui Eminescu e imperfectă. Acei care cred astfel confundă perfecțiunea tehnică cu perfecțiunea artistică. Orice om inteligent, care a ținut o prozodie în mână, poate face versuri perfecte. Semnatarul acestor rânduri nu e poet. Totuși:
„Aseară, fix la ora 9,
Trecând așa pe strada Nouă
Sau poate Amzei — nu importă!
M-am pomenit cu o escortă
De oameni beți ca niște bestii
Vorbind — pe lângă alte chestii —
Că monoplanul n-are cârmă,
Dar totuși dacă tragi de-o sârmă
Virează scurt — și prin urmare
Aici e lucru foarte mare!”
Continuare »
fără voturiÎncarc...Din toate preparativele voiajului, cea mai mare parte erau îndeplinite; în cele din urmă, reuși să plătească și chiria, ajutat fiind de cele două bătrâne rațe ale sale, și care nici de astă dată nu-l lăsară să alerge la mila vecinilor. Singurul lucru ce îi cereau în schimb era să fie și ele primite, cel puțin o oră pe zi, în camera sa de lucru, care exala un așa de dulce și îmbătător miros de ciurciuvele. Se sui în corabie.
Sentimentul puternic și neînvins de tată îl trase însă înapoi la țărm, unde, cu o mișcare distrată și nervoasă și în mijlocul poporului iubit, își cusu două tampoane de sugătoare pe căptușala mucegăită a smokingului său, și imediat după aceasta, fără a mai pierde timpul, se furișă, neobservat de nimeni, în camera scundă din fundul curții, trecând la religiunea mozaică.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă…
Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vânt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde.
Poate mireasma asta ce stăpânea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o limpezime deosebită.
Acum, o picătură de ploaie, ca o pietricică zvârlită în geamuri, m-a făcut să tresar cu zgomotul ei sec, și nu știu pentru ce, în tăcerea care s-a lăsat mai mare parcă, te văd și mai lămurit.
Să n-aibă oare sufletele pace nici după moarte?
Continuare »
fără voturiÎncarc...De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptând să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avântat se umplea de o melancolie fără de margini, vrând să scape și el și să se amestece mai curând în oceanul acesta luminos, spre care râvnea de atâta vreme.
Ușoară ca o estompă, seara întuneca vârfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile.
Sus, întâile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scânteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdând tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar al celor de-abia bănuite. Prăpăstii negre de catifea, oceane de întuneric, pustiuri de cerneală se zugrăveau totuși pe alocuri, nemărginitele depărtări ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atâta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Aș vrea să scriu foarte mult despre ipocrizie. De ceva timp am constatat că aceasta nu se reduce doar la comportament, la felul în care ne purtăm, acasă și în societate, unii cu alții, nu, dimpotrivă, ea s-a întins peste tot, e un cancer generalizat, e de fapt atât de ubicuă, încât poate fi întâlnită și în cultură, și nu mă refer la relațiile pe care oamenii de cultură le au între ei, ci, neîndoios, la conținutul în sine al oricărui act de cultură, care este, așa cum am observat, contaminat de tipul acesta pervers de dedublare.
Voi intra direct în subiect și voi încerca să analizez, foarte pe scurt, doar acea parte a culturii, nu care ar fi mai contaminată decât celelalte de ipocrizie, ci pe care o cunosc eu mai bine, în care mi-am format deja o imagine mai clară. E vorba despre filosofie, o disciplină pe care, până de curând, am iubit-o fără rezerve și pe care, în prezent, mă străduiesc din răsputeri s-o iubesc încă, deși efortul acesta sentimental, abia în ultimul timp, a început cu adevărat să arate a efort, fiindcă înainte totul era așa de ușor, din inimă venind, încât numai cu greu s-ar fi putut spune că-i un efort din partea mea să ador sistematizarea imaginativă a înțelepciunii.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
