Miercuri, 21 iunie 2017, de la ora 18:00, în Sala de Consiliu a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (str. Pitar Moş nr.7–13), Evgheni Vodolazkin se întâlneşte cu studenţii în cadrul unui dialog cu tema „Laur – de la cunoaştere la tăcere”, moderat de Madeea Axinciuc şi organizat de Programul de Studii Religioase – Texte şi tradiţii al Universităţii din Bucureşti.
Joi, 22 iunie 2017, de la ora 12:00, în Sala „Constantin Stoicescu” a Facultăţii de Drept (Blulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 36–46), are loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti lui Evgheni Vodolazkin.
Cum numești un veterinar care are grijă doar de o specie? Medic generalist. În acest discurs fascinant, Barbara Natterson-Horowitz relevă cum ar putea fi îmbunătățită practica medicală printr-o abordare de ansamblu asupra speciilor animale – cu deosebire când e vorba de sănătate mintală.
Spitale diferite au rezultate diferite pentru proceduri diferite. Doar că pacienţii nu ştiu asta şi alegerea unui chirurg devine o loterie. Stefan Larsson ne prezintă ce se întâmplă când doctorii împărtăşesc cele mai eficiente rezultate. Este posibil ca acest lucru să îmbunătăţească sistemul sănătăţii – să coboare costurile – dacă doctorii îşi oferă permanent feedback? (Filmat la TEB@BCG)
Medicina modernă este în pericol de a pierde un mijloc puternic şi de modă veche: atingerea umană. Medicul şi scriitorul Abraham Verghese descrie ciudata noastră lume nouă în care pacienţii sunt simple date şi face apel la reîntoarcerea la examenul medical tradiţional.
Au fost numite „sfintele Somaliei”. Doctorul Hawa Abdi şi fiica ei Deqo Mohamed discută despre clinica lor din Somalia, unde – în faţa războiului civil şi a opresiunii deschise a femeilor – au construit un spital, o şcoală şi o comunitate a păcii.
Caut prin buzunarele vieţii o monedă, pentru încă o zi. Dar de multe ori mă întreb dacă am luat cei mai buni pantaloni de viaţă. În poşetă am uitat o oglindă care trăieşte ziua de ieri. Oare cum va fi mâine? Vitrinele se uită urât la mine. În parcul pustiu un câine stă pe-o bancă care ţine de lesă, un alt câine. O statuie uscată de timp a înţepenit la trecerea de pietoni. A uitat să mai treacă. De fapt nici nu mai poate, de şuvoiul de maşini. Plouă cu lacrimi din mine, încet de sus. Oare am ajuns cer? O macara îmi mărgineşte privirea, de foarte mulţi ani. Ea sprijină o clădire, să nu cadă. Au început să apară altele noi, după douăzeci de ani. Dar încă stau drepte, clădirile. Un şir de borduri şi-au făcut ziduri de cetate. Cineva din sectorul nimănui le-a mai pus un alt şir de borduri pe spate. Operaţiunea a lăsat multe blocuri fără privire, fiind în continuare zbârcite şi cu faţada cenuşie. Piaţa a devenit o operă. În ea stau toate culorile şi cântă numai opere turceşti sau greceşti, artificiale. Dar la puţini spectatori. Trecători care nu se opresc, ci doar trec şi se uită.
Încarc...