Search Results

 18 iulie 2008

3 ani de Citatepedia

Citatepedia împlineşte 3 ani. Pare o vârstă mititică, dar a crescut ca Făt-Frumos, cât alţii în şapte. La început, practic nu exista un site de anvergură în acest domeniu, cel mai „mare” având cam 1000-2000 de citate. Am pornit cu o colecţie personală de definiţii, apoi şi alţii au început să contribuie. Secţiunile s-au extins în mod firesc, în urma propunerilor utilizatorilor. Citatepedia a început să crească rapid (media este de aproximativ o mie de citate pe lună), ajungând după scurt timp cel mai mare site românesc cu citate – şi şi-a păstrat poziţia de atunci.

În ultimul an am realizat multe facilităţi: comentare şi votare, topuri pentru autori şi citate, căutare optimizată şi avansată – şi multe altele. Au apărut şi secţiuni noi: Replici, Haiku şi Catrene, plus secţiunea specială Biblioteca.

Au apărut şi alte site-uri de acest gen (unii chiar ne copiază fără scrupule), dar concurenţa stimulează creşterea – nici nu ştiţi câte noutăţi urmează, unele chiar foarte curând.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 iunie 2008

Abuz la votare

Am observat ieri o situaţie neobişnuită la votare pe Citatepedia (avem rapoarte care ne prezintă diferite statistici). După o analiză mai atentă, s-a dovedit că un utilizator vota de câteva ore, practic încontinuu, numai „idee stupidă, exprimare banală, ton comic”. Faptul că cele mai multe voturi erau date la doar 3-5 secunde unul după altul indică clar că nu citea ceea ce vota. Şi continua în acelaşi fel aberant.

În faţa acestui abuz evident, am hotărât suspendarea dreptului de a vota pe Citatepedia pentru respectivul utilizator şi ştergerea tuturor voturilor sale (peste 900, dintre care peste 700 date aiurea).

Sistemul de votare poate părea foarte simplu (asta am şi dorit, pentru a fi uşor de votat), dar intern este destul de sofisticat, permiţând monitorizarea votării, în vederea efectuării de analize pentru îmbunătăţirea site-ului şi pentru observarea unor eventuale abuzuri.

Sperăm ca odată cu creşterea numărului de voturi pe Citatepedia, astfel de încercări să nu mai fie tentante. Din fericire, ritmul de votare este în creştere şi le mulţumim tuturor celor care votează gândind.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 4 iunie 2008

Scriitura ca joc între povestire şi prezentare

Problema dacă distincţia dintre a povesti (echivalent cu o manifestare directă a autorului sau a unui purtător de cuvânt validat cu încrederea acestuia) şi a prezenta (aşa-zisa «scriitură impersonală») reliefată cândva de Wayne C. Booth1 este cu adevărat operaţională rămâne încă actuală. Este deci gradaţia între povestire şi prezentare necesară? În temenii lui Booth, «Chiar şi cei mai mari maeştri ai romanului creează adesea scene care în urma analizei par inutile, cu excepţia faptului că îl ajută pe cititor»2. Cum Booth se referă în cartea sa la retorica romanului, scenele respective ies din sfera argumentaţiei şi a adeziunii pentru a rămâne într-un spaţiu oarecum indeterminat, cu valoare auxiliară.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 martie 2008

29000 de citate

Zilele trecute, Citatepedia a depăşită şi pragul de 29000, la mai puţin de trei săptămâni de la cel precedent. Ritmul de creştere este în accelerare, fapt confirmat şi de faptul că sunt deja câteva sute peste 29000. Mai este puţin până la un număr foarte rotund: 30000!

Cu această ocazie, a devenit disponibilă comanda „Semnalează o problemă/completare” (triunghiul cu semn de exclamare), prin care corecţiile necesare pot fi cerute cu uşurinţă.

Iată şi o provocare pentru cei care doresc să participe: mergi la biblioteca ta, ia prima carte pe care-ţi pică ochii, deschide-o la întâmplare, citeşte şi când găseşti prima frază interesantă, adaug-o pe Citatepedia. Ar putea fi o experienţă inspiratoare.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 1 martie 2008

Citatepedia în finala RoBlogFest

Urmare a voturilor primite în faza anterioară, pentru care vă mulţumim, blogul Citatepedia s-a calificat în finala RoBlogFest, la categoria „Cel mai bun blog colectiv”. De asemenea, prin jurizare, Citatepedia s-a calificat în finală şi la categoria „Cel mai bun blog cultural”, ceea ce ne onorează, mai ales că blogul este unul nou (apărut anul trecut).

Vă invităm să ne votaţi şi în finală. Cei care ne-au votat în prima fază, este necesar să voteze din nou (se poate folosi contul de utilizator creat anterior). Cei care nu ne-au votat anterior, dar doresc să o facă, trebuie să se înscrie pe roblogfest.ro. După această formalitate şi login, apare sus comanda VOTEAZĂ-ŢI FAVORIŢII. Aceasta prezintă mai întâi categoriile, iar pentru Citatepedia trebuie aleasă categoria:

  • Cel mai bun blog colectiv

Pentru a găsi mai uşor Citatepedia, este disponibilă o comandă de sortare alfabetică. După ce bifaţi, nu uitaţi să apăsaţi butonul „Salveaza votul tau!”, la sfârşitul listei.

Vă mulţumim pentru susţinere!

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 16 februarie 2008

A început votarea la RoBlogFest

RoBlogFest este un eveniment anual, care premiază cele mai bune bloguri româneşti. blog.citatepedia.ro este nominalizat la mai multe categorii. Dacă îţi place ceea ce facem, ne poţi vota! Fiecare vot înseamnă mult pentru noi.

Deoarece RoBlogFest a devenit un concurs de referinţă, pentru a asigura o cât mai mare corectitudine, cei care votează trebuie să se înscrie pe roblogfest.ro. După această formalitate şi login, apare sus comanda VOTEAZĂ-ŢI FAVORIŢII. Aceasta prezintă mai întâi categoriile, iar Citatepedia poate fi votat în următoarele:

  • Cel mai bun blog colectiv
  • Cel mai bun blog nou (aparut in 2007)
  • Cel mai bine scris blog
  • Cel mai bun blog

Puteţi vota în fiecare categorie!

Pentru a găsi mai uşor Citatepedia, este disponibilă o comandă de sortare alfabetică.

La RoBlogFest participă şi celelalte bloguri de care ne ocupăm, cele de pe GaleriaDeArta.com şi blog.ro-en.ro. Pentru oricare dintre aceste bloguri veţi vota, vă mulţumim pentru susţinere!

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+citat +tare'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii