Search Results

 8 ianuarie 2009

39000 de citate

Anul 2009 începe cu o creştere de încă o mie de citate, acumulate în 3 săptămâni, ceea ce este foarte bine, dacă ţinem cont că a fost şi perioada sărbătorilor de iarnă, când lumea are mai puţin timp pentru internet. Mulţumiri tuturor celor care sprijină Citatepedia, fie prin adăugarea de citate, fie în alte feluri. Este o bucurie să vedem zilnic aceste fragmente împărtăşite cu ceilalţi, comentate şi votate. Şi o discuţie în contradictoriu este foarte interesantă, atunci când este o confruntare de idei.

Cei care doresc să participe, dar nu ştiu cum, pot trimite oricând un mesaj prin formularul de contact.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 decembrie 2008

38000 de citate în limba română

S-au mai adunat o mie de citate, dar iată că de acum trebuie să precizăm şi limba, Citatepedia devenind un proiect multilingv. Integrarea între română şi engleză a început să prindă formă, atât prin linkuri la nivel de autori, cât şi prin linkuri la nivel de citat. Este un proces care va fi de lungă durată, care ridică anumite dificultăţi, dar care ajută şi la creşterea acurateţei (de exemplu, atunci când ai dubii cu privire la traducere, este util să vezi citatul şi într-o altă limbă – de multe ori fiind chiar în original).

S-au atins şi 30000 de voturi, iar cei care au urmărit topurile pot observa o creştere evidentă a relevanţei, după cum era de aşteptat. Desigur, această relevanţă va creşte în continuare şi vor apărea clasamente suplimentare.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 octombrie 2008

Audioteca Citatepedia

Citatepedia se doreşte a fi mai mult decât o simplă colecţie de citate, fie ea şi de mari dimensiuni. De aceea, oferă multe facilităţi adiţionale, iar altele sunt în plan.

Iată că a venit vremea să lansăm Audioteca Citatepedia, o secţiune dedicată înregistrărilor audio. Pentru inaugurare, am adresat o invitaţie câtorva poeţi tineri, iar Ionuţ Popa este primul care a dat curs acestei invitaţii, astfel încât poate fi deja ascultat recitând din poeziile sale.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 octombrie 2008

35000 de citate şi alte numere rotunde

Iată că am ajuns şi la 35000 – un număr frumos şi impresionant. În goana numerelor, tindem să le abstractizăm, uitând cât înseamnă de fapt. Citatepedia este o colecţie uriaşă şi creşte în continuare.

Este momentul numerelor rotunde. Aproape simultan, înregistrăm 5000 de autori (un număr foarte mare), 5000 de poezii şi 1000 de epigrame (probabil cea mai mare colecţie de epigrame în limba română, organizată ca atare).

Până acum au participat aproape 2000 de editori, cărora le mulţumim. Desigur, participarea rămâne deschisă. Chiar mai mult, cei care doresc să participe, dar nu ştiu cum, pot trimite un mesaj prin formularul de contact şi vor fi îndrumaţi. Material există din belşug, iar până la 100.000 de citate mai este!

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Citatepedia la „Info via Infosphere”

Site-ul Citatepedia a fost invitat de Institutul Cultural Român din Viena să participe, printr-un reprezentant, la sesiunea de comunicare „Info via Infosphere”, din cadrul Anului European al Dialogului Intercultural, ceea ce ne onorează. L-am desemnat pe aforistul şi dramaturgul Valeriu Butulescu, cel mai bine reprezentat pe Citatepedia şi un promotor al proiectului. Întâlnirea a avut loc pe 26 septembrie 2008 la Literaturhaus, în Viena.

Odată revenit în România, Valeriu Butulescu ne-a acordat un interviu despre această participare, pe care îl prezentăm în continuare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 25 august 2008

34000 de citate şi 20000 de voturi

În ritmul mediu, de 1000 citate/lună, am ajuns la 34000, la un pas de un număr frumos. Este chiar bine pentru o lună caniculară, sezon de vacanţe şi călătorii.

S-au acumulat şi 20000 de voturi. Este un număr destul de mare, dar încă mic relativ la numărul de citate şi numărul de autori (aproape 5000). Lucrurile evoluează însă pozitiv, iar clasamentele realizate pe baza voturilor devin din ce în ce mai fireşti. Probabil că până la sfârşitul anului vom avea o situaţie cu adevărat relevantă. Aşadar, nu ezitaţi să votaţi – însă nu uitaţi, voturile trebuie acordate pentru citate, nu pentru autori.

Între timp, dezvoltarea site-ului continuă, atât cu facilităţi administrative, cât şi pentru utilizatori (printre altele, au fost refăcuţi indecşii alfabetici pentru poezii şi epigrame).

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+citat +tare'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii