Search Results

 26 august 2009

53000 de citate şi alte date

Puţin surprinzător, ţinând cont că vara numărul de vizitatori scade spre jumătate, dar cu atât mai îmbucurător, luna august 2008 este una foarte efervescentă pentru Citatepedia. În doar două săptămâni au mai fost adăugate o mie de citate. Şi chiar mai mult de atât, se remarcă o vervă la comentarii. De altfel, numărul acestora a ajuns la 10.000, ceea ce este destul de mult, mai ales dacă facem comparaţie cu un forum, unde deşi orizontul de discuţii este mai larg, greu se atinge un număr atât de mare de mesaje. Ca exemplu, într-un an, pe forumul existent pe Citatepedia s-au acumulat aproximativ 700 de mesaje, spre deosebire de 7000 de comentarii. Sperăm ca în viitor şi forumul sa se dinamizeze mai mult, aşa că nu ezitaţi să creaţi subiecte noi.

Şi numărul de voturi creşte (deşi nu atât de repede cât ar fi de dorit), ajungând la 55000. Reamintesc că voturile sunt un factor foarte important în clasificarea citatelor. Votarea este extrem de simpă şi durează doar câteva secunde.

Noi idei au apărut pentru Citatepedia, dar dezvoltarea este prioritară în zonele în pentru care se manifestă interes. Participând, site-ul va deveni tot mai mult aşa cum vă doriţi.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 19 august 2009

Referate pe Citatepedia

Citatepedia.ro a acumulat o cantitate uriaşă de informaţii. În baza de date apar deja aproape 7000 de autori şi 3500 de surse cunoscute (sperăm să completăm sursa pentru cât mai multe citate, aşa că dacă o ştiţi, nu ezitaţi să o precizaţi). Oricât de erudit ar fi cineva, nu poate avea cunoştinţe, fie şi pe scurt, despre atât de multe persoane şi surse, ceea ce face necesară strângerea de informaţii suplimentare despre acestea.

Un prim pas pentru a face lucrurile mai clare este prin Datepedia.ro, din care Citatepedia.ro preia datele utile. Fiind foarte bine structurate, aceste informaţii pot fi prelucrate în diferite modalităţi, un exemplu fiind şi rubrica Epigramişti aniversaţi, care apare în anumite zile la secţiunea Epigrame. Integrarea dintre cele două site-uri va deveni şi mai strânsă, încurajând participarea.

Totuşi, unele informaţii nu pot fi puse într-o formă fixă. De aceea, am ataşat la fiecare autor şi sursă de pe Citatepedia.ro câte un „referat”. Este vorba despre o pagină la care oricine poate contribui (chiar şi autorul respectiv), fie şi numai cu câteva cuvinte. Sistemul este de tip wiki (ca cel folosit cu succes de Wikipedia), dar strâns integrat cu restul facilităţilor. Pentru cei care nu ştiu. un wiki permite crearea şi modificarea cu uşurinţă a unui text, păstrând versiunile anterioare, astfel încât, la nevoie, se poate reveni la o versiune mai veche. Sistemul este foarte deschis, dar în cazul unor abuzuri se pot lua anumite măsuri, cum ar fi blocarea accesului pentru cel care a abuzat, ori blocarea temporară sau definitivă a unei anumite pagini.

Într-un referat sunt acceptate numai informaţii obiective şi aprecieri susţinute prin citate (precizând autorul/sursa). Utilizarea de citate în referate este chiar încurajată, fiind în spiritul site-ului, dar nu ca un scop în sine, ci pentru a susţine cele spuse în respectiva pagină.

Aşadar, dacă ştiţi câtuşi de puţin despre o persoană, carte, film etc care apare la citate, faceţi clic pentru a ajunge la paginile corespunzătoare, apoi pe Referat, apoi pe creează/modifică (după caz). Sperăm ca în timp să se adune cât mai multe informaţii.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 mai 2009

49000 de citate şi câteva noutăţi

Iată că am ajuns la doar o mie de un număr foarte rotund. S-au acumulat şi peste 3000 de surse cunoscute – este important ca la cât mai multe citate să fie precizată sursa (prima carte, primul film etc în care a apărut), aşa că dacă observaţi un citat la care nu este specificată şi o cunoaşteţi, nu ezitaţi să o semnalaţi.

Au apărut şi două secţiuni noi, destinate unor varietăţi epigramistice: Poligrame (epigrame de 7 versuri sau mai mult) şi Madrigale (complimente în versuri). De asemenea, se pot realiza serii (în special dueluri epigramistice), dar această facilitate nu este disponibilă decât la cerere, pentru texte care au fost publicate anterior. Atenţia mai mare pe care am acordat-o în ultima vreme epigramelor şi varietăţilor acestora se datorează în special participării deosebit de active a domnului Gheorghe Culicovschi. Sperăm ca secţiunea Epigrame să devină un punct de atracţie pentru cât mai mulţi iubitori ai acestei specii literare şi dezvoltarea sa să continue.

O noutate mai deosebită este căutarea integrată. Atunci când se caută citate, pot să apară la început şi legături către căutări în alte secţiuni ale site-ului, dacă sunt detectate rezultate pentru acestea. În acest fel, totul este mai simplu, iar anumite informaţii sunt mai uşor descoperite.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 mai 2009

48000 de citate şi alte numere

Încă o mie s-a adăugat, încă un pas înainte. Numărul de voturi vine din urmă, depăşind 46000. Şi numărul comentariilor este în creştere, depăşind 8000. Desigur, sunt doar numere, dar ele indică vivacitate site-ului, prin participarea utilizatorilor activi.

De remarcat este şi faptul că s-au acumulat peste 6000 de epigrame (de aproape 500 de autori), în special prin participarea constantă a domnului Gheorghe Culicovschi, un asiduu promotor al epigramiştilor români. De altfel, la căutarea „epigrame” pe Google, secţiunea Epigrame din Citatepedia este primul rezultat, confirmând încă o dată că a devenit principalul reper pe internet în acest domeniu. Astfel de evoluţii nu doar conduc la îmbogăţirea conţinutului site-ului, dar încurajează şi dezvoltarea facilităţilor puse la dispoziţie, apărând noi idei.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 aprilie 2009

46000 de citate şi câteva recorduri

Într-un ritm accelerat, încă o mie de citate au fost adăugate în baza de date. Cum luna martie 2009 s-a încheiat, putem trage linie: 3845 de citate într-o singură lună! Este în mod clar cea mai bună lună de până acum, din acest punct de vedere. Cum este de aşteptat, tot în această lună, mai exact pe 15 martie, s-a înregistrat un alt record: 234 de citate adăugate într-o singură zi! De fapt, participarea este chiar ceva mai mare de atât, dar mai ştergem duplicate şi alte citate cu probleme. Cu o astfel de evoluţie, obiectivul de 100.000 se vede doar la un an distanţă.

Realizând o analiză similară pentru votare, la exact un an de la lansarea sistemului, recordul este deţinut de luna iunie 2008 (6306 voturi), urmată de februarie 2009 (4747 voturi) şi noiembrie 2008 (3816 voturi). Recordul pe zile s-a înregistrat pe 17 iunie 2008: 638 voturi. În total s-au acumulat 43000 de voturi.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 2 martie 2009

43000 de citate şi conturi extinse

Păstrând ritmul, am ajuns la 43000. Şi cum conţinutul creşte, şi facilităţile evoluează. Conturile de utilizator, disponibile până acum doar pentru Forum şi Blog, au fost extinse practic pe tot site-ul. Pe lângă faptul că acum administrarea este mai uşoară, această extindere pemite implementarea de facilităţi specifice pentru utilizatorii autentificaţi.

De exemplu, conturile pot fi folosite şi pentru comentarii. Astfel, devine clar că un anumit utilizator este acelaşi pentru comentariile scrise de el şi nu este o eventuală coincidenţă de nume/pseudonim. Comentariile scrise de un utilizator autentificat au legătură la profilul acelui utilizator, unde pot fi văzute informaţiile pe care acesta doreşte să le facă publice şi de unde i se pot trimite mesaje private de către un alt utilizator autentificat (mesajele private pot fi dezactivate dacă nu sunt dorite). Pentru a asocia comentariile vechi cu un anumit cont, puteţi trimite o cerere în acest sens şi, dacă nu există dubii că cererea este justificată, se poate rezolva.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+citat +tare'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii