Romanul „Bright Lights, Big City” de Jay McInerney a fost publicat în 1984, pentru a fi ecranizat în 1988 în filmul cu acelaşi nume, regizat de James Bridges. Romanul surprinde segmente din viaţa unui newyorkez prins în ritmul haotic al oraşului, un personaj-tipic al metropolei americane din anii ’80, a cărui existenţă pare să se rateze pe toate planurile, pornind de la cel personal şi culminând cu cel profesional şi social.
Continuare »
fără voturi
Încarc...Pe Citatepedia, numim generic „surse” toate materialele din care sunt extrase citate: cărţi, scenarii, interviuri, discursuri etc. Sursa a putut fi specificată încă de la început, dar a fost doar prezentată. De acum însă, sursele au pagini proprii, care grupează toate citatele disponibile din acestea. Noile pagini oferă şi un cadru pentru dezvoltări ulterioare, care să permită adăugarea de informaţii suplimentare despre anumite surse.
Ca şi la numele autorilor, există situaţii în care aceeaşi sursă a fost scrisă în variante diferite, dar noile facilităţi permit o mai uşoară detectare şi corectare a acestora. Chiar mai mult, au fost adăugate filtre suplimentare pentru corecţii automate referitoare la surse, care valorifică în acest sens informaţiile care se acumulează în baza de date. Toate acestea vor face ca în timp să existe o din ce în ce mai bună grupare după sursă, aşa cum s-a întâmplat şi pentru autori.
Sunt disponibile şi topuri pentru surse. Deşi sunt interesante, numărul de voturi acordate până acum la citatele care au precizată sursa nu este încă suficient de mare pentru a asigura o anumită relevanţă. Însă numărul voturilor creşte în fiecare zi, ceea ce măreşte relevanţa şi va permite adăugarea altor clasamente.
fără voturiÎncarc...
Pentru exemplificare, luăm câteva fragmente din lucrarea „Crima din Mews”.
Personajele principale, detectivii, sunt introduse fără prea multă ceremonie:
Însoţitorul inspectorului-şef, un omuleţ între două vârste, cu un cap rotund şi mustăţi mari, cazone, zâmbi în sinea sa:
— Très bien, Japp, observă el. Îţi spui întotdeauna rugăciunea. Te felicit.
— Ce scuză pentru cerşit, aşa-i în ziua de Guy Fawkes, spuse Japp.
— Ce supravieţuire interesantă, zise îngândurat Hercule Poirot. Artificiile se ridică — poc-poc — mult timp după ce omul pe care-l sărbătoresc şi faptele sale au fost uitate.
Omul de la Scotland Yard fu de acord.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
„Fahrenheit 451” a lui Ray Bradbury (n. 22 august 1920) mi s-a părut un protest la acel soi de „political correctness” care obligă la menajarea psihicul omului-cititor sau omului-privitor de filme, născută din dorinţa de a nu deranja. Efortul de a face oamenii „fericiţi” şi mulţumiţi degenerează treptat şi spectaculos într-o continuă goană după esenţializare grotescă a informaţiei, după rezumare excesivă ce duce la o economie de timp care naşte apoi plictiseală şi blazare, după finaluri fericite prin transformarea sfârşitului unei cărţi de dragul vânzărilor sau cursul unui film pentru succesul de box office. Un protest împotriva hedonismului, pe care l-am găsit amar, dar în care am zărit şi o umbră de speranţă şi de încredere că dincolo de gustul distorsionat al publicului care vrea totul frumos şi repede, valorile reale vor supravieţui… în cele mai puţin convenţionale şi previzibile feluri.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Cum ar fi dacă omenirea ar pleca de pe Pământ şi cineva ar uita să deconecteze ultimul robot? Aceasta este premiza de la care pleacă noua comedie extraordinară de animaţie realizată de Disney-Pixar şi derulată în spaţiu: “WALL•E”. Un film plin de umor, duioşie, fantezie şi emoţie, “WALL•E” îşi poartă publicul într-o remarcabilă călătorie prin toată galaxia, demonstrând încă o dată măiestria cu care Pixar creează lumi noi şi stabileşte noi standarde pentru a oferi poveşti fascinante, personaje care evoluează, muzică incredibilă şi animaţie generată pe computer, cu ajutorul celor mai performante tehnologii existente.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
„Contra lui Sainte-Beuve” de Marcel(-Valentin-Louis-Eugène-Georges) Proust (10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922) a apărut în limba română la Editura Univers, Bucureşti, 1976, în traducerea lui Valentin şi a Lianei Atanasiu. Prefaţa lucrată de Marian Popa surprinde câteva idei care ajută la descifrarea textului proustian. Una dintre aceste observaţii se referă la scriitorul francez ca la „autorul unei singure cărţi”.
Într-o prezentare a acestei cărţi, Bernard de Fallois crede că Proust e omul unei singure cărţi: spre deosebire de cei care dau mai multe, repetându-se cu fiecare dintre ele, Proust a scris una singură, irepetabilă. Dincolo de „A la Recherche du Temps perdu”, activitatea proustiană este una de experimentare, de încercări pe care se vor îngriji să le popularizeze urmaşii. Ideea este posibil de susţinut; este la fel de posibil de susţinut şi contrariul ei: Marcel Proust n-a putut scrie două cărţi, dar a putut introduce o mulţime în una singură, irepetabilă în exterior, dar repetabilă în sine, prin termenii ei de structurare. Există aşadar o singură carte de Marcel Proust, în care s-ar putea introduce alte câteva cărţi recuperate din manuscrise, după cum, tot aşa de bine, din opera considerată ca atât de unitară se pot extrage câteva cărţi la fel de unitare în sine.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies