25 decembrie 2017
Se tânguiesc iarăși editorii că nu se vând cărțile. Se tânguiesc peste măsura văicărelilor dinadins stereotipate pentru a fi zilnic servite scriitorilor încărcați de manuscris și fometoși de onoare… Eminescu, Vlahuță, Caragiale, marii scriitori în viață nu se desfac decât foarte domol, dacă nu sunt chiar scandalos neglijați pe piață.
Sărăcia, concurența din partea spiritului sportiv, înălțarea generală a voinței în dauna inteligenței – de toate aceste explicații ni s-au ostenit de mult urechile, ni s-a plictisit capul. Sunt înțelese și admise fără rezistență. Criza librărească ne poate însă aduce aminte o altă întrebare, de care nu se pomenește adesea, deși are interesante legături cu chestia cetitului : cât citesc literații de meserie ei singuri, și ce fel de lectură își aleg?
Era odată, aici la noi, de șic consacrat, ca literații să citească puțin și pe apucate. Literații în înțeles restrâns, adică poeți, povestitori, autori dramatici. Se ziceau ei pe atunci și „autodidacți”, cu o întrebuințare cam liberă a cuvântului – și aceasta constituia ca un fel de diplomă specială scriitorilor literari. Asta era mai cu seamă pe vremea lui Caragiale-Vlahuță-Delavrancea. Eminescu, în această privință, a fost un izolat, cu dragostea lui aprinsă și serioasă de învățătură.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
22 decembrie 2017
La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită.
Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului.
Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
17 noiembrie 2017
Teatrul Naţional din Bucuresti aşteaptă publicul sâmbătă 18 noiembrie şi duminică 19 noiembrie 2017, ora 19:30, în Sala Mare, la primele reprezentaţii cu spectacolul „Regele moare” de Eugène Ionesco, în traducerea lui Vlad Russo și Vlad Zografi. Este un spectacol cu mari actori, o piesă de referinţă a literaturii contemporane, adus în scenă de un tandem regizoral îndrăgit, tinerii Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii Unteatru. „Regele moare” este o montare care nu vrea să epateze prin decor sau costume, ci, în primul rând, o reîntâlnire cu un cuplu actoricesc care ne oferă un regal artistic cu fiecare apariţie scenică, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, alături de care, Ana Ciontea, Florentina Ţilea, Şerban Pavlu şi Richard Bovnoczki ne spun o poveste în care timpul se dilată şi distanţele se micşorează ca prin magie.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
5 septembrie 2017
S-a stabilit programul oficial al celei de-a treia ediții a evenimentului „Festivalul Ambasadelor”, cu tema „One World”, organizat în perioada 7-10 septembrie 2017 la Grand Hotel du Boulevard (expoziții și conferințe), Cinema PRO (proiecții cinematografice) și Parcul Titan (spectacole de world music, dansuri, standuri expoziționale, ateliere și gastronomie). Participă peste 50 de ambasade, institute culturale, organizații internaționale și minorități etnice. Evenimentul propune cele mai variate experiențe și povești multiculturale care fac înconjurul lumii. Festivalul Ambasadelor „One World” este despre cum Bucureștiul poate deveni o „lume în lume”, timp de 4 zile.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
1 septembrie 2017
– Of, îmi spune o vecină, ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado?
– La cât? întreb eu politicos.
– Nu mai întreba, îmi răspunde. O avere! Atâta costă, mai bine să nu ştii…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Dorel Schor in Scenete şi schiţe, Umor
15 august 2017
Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.
Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor.
„Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
