Acest excelent eseu îi este atribuit de obicei regizorului australian Baz Luhrmann. De fapt, acesta este realizatorul clipului care a popularizat eseul „Advice, like youth, probably just wasted on the young”, publicat de Mary Schmich în 1997, în Chicago Tribune. În clip, realizat în 1998, anul din eseu a fost modificat în 1999. Eseul îi mai este atribuit lui Kurt Vonnegut, considerându-se că ar face parte dintr-un discurs adresat studenţilor de la Massachusetts Institute of Technology la absolvire, însă în mod cert binecunoscutul scriitor nu este autorul.
Următoarea anecdotă este pusă pe seama preşedintelui american George W. Bush, care a gafat de multe ori în public. Cu ocazia unei vizite în Anglia, este primit de regină şi o întreabă:
– Care este, Excelenţă, secretul unei politici înţelepte?
– Să te înconjori de oameni inteligenţi, răspunde regina.
– Şi cum aflu dacă oamenii sunt într-adevăr inteligenţi?
Regina formează numărul premierului Tony Blair şi-l întreabă:
– Ascultă, Tony, părinţii tăi au copil care nu este nici fratele tău, nici sora ta. Cine este acest copil?
– Acesta sunt eu, Excelenţă, răspunde Tony Blair.
– Aţi văzut, îi spune regina preşedintelui american, Tony este un prim ministru inteligent.
– Am să ţin minte răspunsul acesta, promite Bush, care ascultase separat convorbirea.
Întors acasă, Bush îi pune aceeaşi întrebare celui mai apropiat colaborator al său, dar acesta nu ştie să răspundă şi cere permisiunea să se retragă. Din biroul său, îi telefonează secretarului de stat Collin Powell şi îi pune aceeaşi întrebare. Om inteligent, acesta răspunde:
– Desigur, sunt eu.
Colaboratorul dă buzna în biroul oval, fără să mai ţină cont de secretară şi zice:
– Domnule Preşedinte, am aflat, este Collin Powell, adineaori mi-a spus la telefon.
La care Bush, bătând darabana cu degetele pe brăţarul fotoliului, îi râde în nas:
– Nu, este Tony Blair, mi-a spus mie regina Angliei…
Şeful poliţiei îl cheamă pe agentul care avea sarcina să urmărească un infractor cunoscut, bănuit de crimă, şi pe care l-a pierdut.
– Cum ţi-a scăpat?
– A intrat la cinema.
– Şi de ce nu ai intrat după el?
– Eu văzusem deja filmul acela.
Fenomenul „Amurg” a cuprins şi România în weekendul trecut, când „Saga Amurg: Lună nouă„, cea mai recentă ecranizare a seriei, a avut un box-office impresionant, fiind vizionat de peste 52.159 de spectatori.
La o comedie:
– De ce să ne aşezăm în ultimul rând? Eu sunt cam miop. Hai să ne aşezăm mai în faţă.
– Eu mă aşez aici. Am auzit că cine râde la urmă râde mai bine!
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul este semnat de Irina Bădescu:
Tragedia lui Racine se situează sub semnul cardinal al conflictului dintre om şi soartă. Fără a atinge valoarea arhetipală a tragediei greceşti, care se întemeiază în parte pe caracterul ei arhaic, cea raciniană reconstituie totuşi, pe parcursul scurtei, orbitoarei ei istorii, imperativele formale ale acesteia. Prin opera lui Racine, tragedia capătă chipul axiomatic, de referinţă absolută, pe care literatura următoare a scenei îl va putea ocoli, dar nu nega.
4 voturi
Încarc...