9 iunie 2009
Walt Disney Pictures şi Pixar Animation Studios îi poartă pe cinefili deasupra tuturor, într-una dintre cele mai amuzante aventuri ale tuturor timpurilor, în cea mai recentă comedie fantastică, “Deasupra tuturor” (“Up”), semnată de regizorul Pete Docter (“Monsters, Inc.”). Prezentată în Disney Digital 3D, filmul urmăreşte povestea extraordinară a lui Carl Fredricksen, un vânzător de baloane în vârstă de 78 de ani, care ajunge în sfârşit să îşi îndeplinească visul de-o viaţă şi pleacă într-o aventură minunată, legând mii de baloane de casa lui şi zburând astfel până în sălbăticia Americii de Sud. El descoperă însă prea târziu că în această aventură s-a furişat şi cel mai cumplit coşmar al său: un Explorator Junior excesiv de optimist, în vârstă de 8 ani, pe nume Russell. Călătoria celor doi într-o lume pierdută, în care întâlnesc personaje bizare, exotice şi surprinzătoare, este plină de aventuri hilare, emoţie şi o imaginaţie debordantă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cinema, Science fiction, Umor, Video, Ştiri
17 martie 2009
Fragmente din volumul „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc” semnat de Nicolae Manolescu, apărut la Editura Gramar, Bucureşti, 2006; capitolul este intitulat „Arghezi şi Urmuz”
„Una din acele întâmplări, care, evocate după trecerea timpului, lasă să se vadă un semn al destinului, i-a pus în legătură, la începutul anului 1922 (sau, mai probabil, cu câteva luni înainte) pe Tudor Arghezi şi pe Urmuz. Există un element straniu în această întâlnire, cel puţin în partea ei epistolară. S-au păstrat două scrisori, câte una de la fiecare (Pagini bizare, ediţia Saşa Pană, 1970). Proaspăt redactor al Cugetului românesc, Arghezi îi scrie lui Urmuz, care se mai numea D. Demetrescu-Buzău, era ajutor de grefier la Curtea de Casaţie şi nu tipărise încă nimic: ‘Vreau să-mi rezerv plăcerea de a te fi publicat eu întâi…’ Suntem în registrul serios. Arghezi continuă însă în cel ironic: ‘… şi îţi prezic în noua şi neaşteptata d-tale carieră succese care vor contribui să-ţi sporească foloasele funcţiei de magistrat.’ Din scrisoare, înţelegem că magistratul ezita să devină scriitor. Ca să-i nimicească ‘ereziile’ şi să-i spulbere ‘temerile’, redactorul îi înfăţişează programul revistei, care ‘iese cu colaborarea tuturor profesorilor universitari, ceea ce nu înseamnă că şi cu colaborarea tuturor scriitorilor’. Argumentul are evident în vedere scrupulele magistratului, nu pe ale scriitorului; deşi nouă, astăzi, bizareria prozelor ce urmau a se tipări într-o revistă atât de academică ne reţine cu mult mai mult atenţia decât frica funcţionarului superior de la casaţie de a-şi da în vileag preocupări socotite îndeobşte nepotrivite cu rangul său; mai ales că el şi redactorul conveniseră să recurgă la un pseudonim.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
3 martie 2009
El: – Da… urcă!
Ea: – Ce?
El: – O rîmă urcă pe trupul unei frunze, mai sus de coada verde, agățată pe-o creangă!
Ea: – Aaa, o râmă? Păi, tu nu știi că după noile reguli gramaticale se scrie “râmă” și nu “rîmă” pentru viermele ăla mic care se-mpiedică-n frunze, primăvara?
El:- Ei, aș… dar de ne-ntâmplate vorbe ai auzit vreodată?
Ea: – Nu!?
El: – Să-ți spun: sunt acelea care nu se-ntâmplă pentru că… nu există! Nu există pentru că nu sunt scrise corect de omul care scrie corect cuvintele!
Ea:- Aaa… și atunci înseamnă că pot să inventez lumea cuvintelor… necuvinte!
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Scenete şi schiţe
12 februarie 2009
“Nu ştiu cum vor fi alţii, cât despre mine, ştiu atâta că pierd măsura timpului de îndată ce rămân pe voia slobodă a pornirilor mele de sălbatic, când adică, biruit de dragostea neînfrânată a singurătăţii, îmi şterg urma dintre oameni şi mă mistui sub îmboldirile ei, în necunoscutul larg al naturii, ca o frunză mânată de nestatornicia vânturilor”
(Calistrat Hogaş)
Pe drumurile şerpuitoare ale munţilor Neamţului, un cal fragil, având “mai mult infăţişarea unui lucru de artă”, purta cu ani în urmă, în fiecare vară, un bărbat în puterea vârstei. Neobositul călator era mândru de Pisicuţa lui (asa îi spunea el calului cu graţii feline), fiindcă mergea la “gebea”, adică fară să salte, lin.
Călătorul cu pălarie cât un sombrero, cu pulpanele pelerinei răsfrânte înapoi, cu silueta sa de bărbat în floarea vârstei, mers grav şi port măiestos, o faţă cât se poate de inteligentă, cu o privire şireată a ochilor ascunşi sub sprincenele stufoase… vorbind cu discernământ ales despre poeziile lui Eminescu în comparaţie cu cele ale lui Alecsandri, despre noul curent simbolist, despre falsitatea teoriilor spiritiste ale lui Haşdeu… ei bine, acest călător care urca fără grabă, iscoditor parcă, era interesat de natură cu sublimul şi grandiosul ei. Era, aşadar, o specie de drumeţ rar pe atunci. “Amantul nestrămutat al naturii” se numea Calistrat Hogaş.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Genovica Manta in Articole
6 ianuarie 2009
Unde ar fi harul lui Dumnezeu, dacă?…
Dacă Dumnezeu ar face ca toate lucrurile să le înţelegem pe deplin şi ni le-ar da pe înţelesul nostru, dacă ar îngădui să ne pună la dispoziţie toate cele pe care dorim să le cunoaştem şi mai ales, să ne şi placă descoperirea făcută despre ele, dacă acestea s-ar încadra armonic stilului nostru de viaţă şi s-ar include categoriilor la care am aderat (conştient sau nu): principii, încredinţări, religii, definiţii, etichete, şabloane, dogme, etc… atunci, unde ar mai fi harul lui Dumnezeu? Toate acestea sunt bazate pe lege şi nu pe credinţă, toate acestea ar fi date exacte şi studii, nu credinţă şi nu har. Totul ar fi logic şi firesc… acceptarea şi iubirea n-ar mai curge din har şi gloria Domnului… ci ar decurge din fapte cercetate şi studii amănunţite şi îndelungi, ar fi automat şi firesc valabil să iubeşti ce îţi place şi să faci ce iubeşti… ori legea lui Cristos este străină de cunoaşterea prin lege.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Adina-Cristinela Ghinescu in Articole
5 ianuarie 2009
Umberto Eco, născut pe 5 ianuarie 1932, este una dintre cele mai importante figuri din semiotica europeană, un teoretician desăvârşit şi extrem de plăcut la lectură, pertinent şi dinamic, solicitant şi abil în a capta atenţia şi interesul lectorului. Pe lângă sistemul teoretic, autorul a găsit de cuviinţă să-l ilustreze practic, în câteva structuri romaneşti ce i-au adus popularitatea şi în rândul profanilor. Una dintre ideile de bază pe care am construit o analiză a romanului său, „Numele trandafirului”, este aceea că fiecare cititor alege, dintr-o carte oarecare pe care o citeşte, exact ceea ce poate înţelege şi asimila, în funcţie de calităţile sale native, interesele personale şi bagajul de cunoştinţe pe care îl posedă până în acel moment. Prin urmare, o carte se dovedeşte a fi – în fapt – o multitudine de cărţi, iar romanul lui Eco demonstrează chiar prin construcţie acest lucru.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Articole, Cărţi
50 voturi