20 martie 2018

Visul numărul 9

Editura Humanitas Fiction invită publicul la Librăria Humanitas de la Cișmigiu joi, 22 martie 2018, de la ora 19:00, la lansarea romanului „Visul numărul 9” de David Mitchell, recent apărut în traducerea lui Mihnea Gafița. Prezintă cartea Cosmin Ciotloș, critic literar, Șerban Georgescu, coordonatorului Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” din Cadrul Universității Româno-Americane și Cristian Pătrășconiu, scriitor și jurnalist cultural. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. În partea a doua a evenimentului, plecând de la anumite teme ale romanului, se discută despre cyberpunk-ul japonez și începuturile culturii pop.



Într-un registru stilistic uimitor, scriitorul britanic ne poartă în acest roman prin lumea halucinantă a metropolei Tokyo și, mai mult, prin cele mai misterioase peisaje ale viselor noastre. Romanul preia titlul cântecului „#9 Dream” de John Lennon, compozitorul preferat al personajului central.

San Francisco Chronicle consemnează:

Visul numărul 9„, cu energia lui propulsivă, cu ludicul lui nestăvilit și erupția joyceană de limbaj, reprezintă confirmarea absolută că David Mitchell trebuie socotit printre cei mai buni romancieri de astăzi. Scrie de vis, tipul acela de vis care nu vrei să se termine.

Robert Mighal spune:

Eiji e un visător, un Billy Mincinosul pentru generația cyberpunk, mânându-l pe cititor într-un tur al metropolei Tokyo și-al minții, care-l stimulează continuu. […] Irealitatea exotică și cibernetică îngăduie ca preocupări tradiționale ale romanului – ajungerea la majorat a unui tânăr, explorarea etică a responsabilităților sau valorile universal umane care sunt iubirea și datoria – să se insinueze discret. Curând, totul devine clar: nu e numai o joacă, nu e numai o scriitură briantă, este vorba de un roman cu adevărat mare. O plăcere de-a dreptul joyceană a limbajului și parodiei se combină cu caracterizări pline de afecțiune și cu o narațiune ținută sub control cu o mână de maestru, ceea ce face din „Visul numărul 9” o experiență fabuloasă și de neuitat pentru cititor.

Accesul este gratuit în baza unei rezervări prin Eventbook.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook