25 aprilie 2018

Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei

Librăria Humanitas de la Cișmigiu invită cititorii sâmbătă, 28 aprilie, ora 17:00, la lansarea cărții „Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei” de Doris Mironescu. La eveniment participă, alături de autor, criticul literar Tania Radu, regizorul Radu Jude și poetul Claudiu Komartin. Discuția este moderată de Marieva Ionescu, redactor al Editurii Humanitas.



Doris Mironescu explică:

Biografia nu lucrează cu mituri, ci mai degrabă le chestionează și le deconstruiește. Cartea de faţă își propune să vorbească despre autorul Întâmplărilor în irealitatea imediată sub pretextul unei biografii critice, informată cu toate precauţiile și anxietăţile acumulate în domeniu în ultimii 50 de ani. Este prima biografie dedicată lui Blecher, contribuind astfel, inevitabil, la canonizarea galopantă de care acest autor se bucură în ultimele decenii.

Geo Bogza spunea în 1938:

Cred că trecerea lui M. Blecher prin viaţă are o semnificaţie deosebită în ordinea morală a lumii. În existenţa lui, care e un sfâșietor act de martiraj, cred că stă închisă una dintre cele mai patetice şi mai zguduitoare biografii ale timpului. O biografie cu elemente universale, valabilă pentru orice om, din orice parte a lumii.

Accesul este gratuit în baza unei rezervări prin Eventbook.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook