15 martie 2017

Testament – Anthology of Romanian Verse

Institutul Cultural Român de la New York este gazda lansării volumul „Testament – Anthology of Romanian Verse”, ediția americană, în data de 16 martie 2017, de la ora 19:00. Recită din volum: Maurice Edwards, care prezintă poezii din opera Ninei Cassian, De asemenea, recită și doi tineri actori-studenți americani, Melissa Myers și Jordan Hudec, de la Pace University, clasa profesorului și regizorului de origine română Cosmin Chivu.

Prezentatori ai volumului sunt Carmen Firan, Adrian Sângeorzan şi Daniel Ioniță, editor și traducător principal, împreună cu asistenții lingviști Eva Foster, dr. Daniel Reynaud și dr. Rochelle Bews.

Antologia este îngrijită de Daniel Ioniță şi prezintă istoricul lucrării și contribuția Editurii Minerva la apariția în condiții optime a antologiei, precum și diferențele dintre ediția românească și cea americană. Volumul Testament – Anthology of Romanian Verse se dorește o promovare a poeziei românești clasice, moderne și contemporane, în limba engleză (peste 100 de poeți, de la Alecsandri și Eminescu, la Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Mircea Cărtarescu, Ioan Es. Pop și mulți alții).

Prof. dr. Daniel Reynaud, co-autor la volum (prin asistență lingvistică), prezintă perspectiva tehnică a traducerii din limba română în limba engleză. De asemenea, prof. Reynaud interpretează – la chitară acustică – melodii pe versuri din volum, toate în limba engleză, traduceri din poeți antologați, ca de exemplu: „Decembre” (Bacovia / muzică Nicu Alifantis), „Scrisoare de bun rămas” (George Țărnea / muzica Mircea Baniciu), „Balada lui Mil” (Cezar Ivănescu / muzica Adrian Ivanțichi), „Balada gureșei coquette” (Horia Bădescu / muzica Adrian Ivanțichi).

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook