13 noiembrie 2017

T.O. Bobe, lectură publică din texte inedite

Editura Humanitas invită pe cei interesaţi la Librăria Humanitas de la Cișmigiu marți, 14 noiembrie 2017, ora 19:00, la o seară de lectură publică cu T.O. Bobe. Autorul celebrelor volume „Cum mi-am petrecut vacanţa de vară”, „Bucla” și „Contorsionista” citeşte fragmente din texte inedite.



T.O. Bobe într-un interviu acordat revistei DLite – Deutsch-rumänischer Literaturblog – mărturiseşte:

Rupturile, înnoirile pot fi stimulative. Să vezi locuri noi, să întâlnești oameni noi, să te situezi într-o altă perspectivă asupra lumii, așa cum în camera ta te-ai așeza s-o privești într-un colț din care nu o privești de obicei, ar putea să-ți stimuleze creierul, să-ți ascută simțurile. Că vrem sau că nu vrem, suntem totuși animale care de-a lungul mileniilor de evoluție au învățat că noutatea înseamnă primejdie, iar simțul primejdiei, fie doar vag și subconștient, te poate face să fii creativ. […] Uneori ai nevoie nu numai de stimuli noi, ci, mai ales, de răgazul de te a plictisi și, astfel, de a rumega și asimila lumea, așa cum ai văzut-o până atunci, de a reflecta la reflexia ei în tine însuți, de a te întreba ce ai putea să faci cu ce vezi înăuntrul tău.

Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prin Eventbook.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook