Străini în noapte
Când mi-a oferit biletul la piesa de teatru „Străini în noapte”, soţul meu mi-a spus că e o comedie care are mare succes. Că e regizată de Radu Beligan şi e jucată numai de doi actori, Florin Piersic şi Emilia Popescu. Acum câţiva ani, Radu Beligan a văzut la Paris reprezentaţia piesei lui Eric Assous, „Les Montagnes russes”, în interpretarea lui Alain Delon. Imediat s-a gândit la Florin Piersic. S-a întors în ţară, a tradus scenariul împreună cu Liviu Dorneanu, însă „prieteniile în(tru) teatru” nu l-au ajutat să găsească o scenă disponibilă la teatrele bucureştene, aşa că, într-un final, piesa a fost lansată sub egida ArCuB la Teatrul de Operă. Mi-a mai spus că era tot ce trebuia să ştiu înainte de a vedea spectacolul şi m-a sfătuit să nu citesc anticipat pe internet cronici sau impresii…
Aşadar, când am intrat în sală eram deja intrigată, deşi habar n-aveam la ce să mă aştept; mai ales că în amintirile mele Florin Piersic rămăsese „troienit” în „Visul unei nopţi de iarnă”, iar pe Emilia Popescu nu o văzusem făcând roluri… de mare succes. Prin urmare, cuplul de actori nu mi-a inspirat încredere, dar am presupus că sub bagheta regizorală a lui Radu Beligan piesa va avea cel puţin o ţinută aristocratică, garnisită cu fineţurile şi umorul graţios cu care el însuşi îşi joacă rolurile. Speram să regăsesc pe scenă ceva din personalitatea lui, şi acesta era un gir bun. În plus, titlul românesc şi decorul natural, intim, cochet, dar neutru, mi-au dat un punct de referinţă afectiv şi din acel moment nu m-am aşteptat să văd ceva mai puţin decât „Doi pe un balansoar” sau „Fluturii sunt liberi”.
N-am să povestesc nimic despre subiect, ca să nu stric surpriza celor care vor să meargă la spectacol. Intriga, deşi imprevizibilă, nu este complicată, iar orice dezvăluire, oricât de neimportantă ar părea, strică farmecul cursivităţii, inflorescenţa momentelor dramatice. Deşi obişnuiesc să urmăresc piesele de teatru de pe locurile din faţă, ca să nu-mi scape mimica actorilor, de data asta am fost nevoită să privesc de pe un rând din spate, de unde practic nu se vedeau chipurile lor. Chiar şi aşa, spectacolul a fost o experienţă fericită pentru mine. Replicile excelente, mişcarea scenică firească şi expresivă pentru fiecare tip de personaj în parte, ajutată şi de lipsa oricărui artificiu scenografic, care mi-ar fi distras atenţia de la interpretarea actoricească şi m-ar fi ispitit să caut cine ştie ce mesaje absconse prin prezenţa lor, m-au făcut să simt din plin bucuria jocului pur, curgător, susţinut în cea mai mare măsură de puterea de convingere a textului dramatic.
Chiar dacă acţiunea piesei nu mi-a dat nici fizic, nici emoţional, senzaţia de vertij dintr-un montagnes russes, n-am putut, la final, să nu împărtăşesc, vizavi de teatru, aceeaşi bucurie pe care Florin Piersic o explica publicului: „că există, că trăieşte, că e viu şi că i se mai scoală mintea”…
4 voturi
Încarc...
Am vazut si eu aseara spectacolul, dupa ce acum 5 saptamani m-am zbatut sa fac rost de bilete. Abia asteptam piesa si a fost un efort sa ajungem direct de la servici, la spectacol.
Sincer, am fost dezamagita de ce mi s-a oferit. In primul rand Florin Piersic, departe de jocul unui „maestru” ; atat de artificial, de departe de rol… Raman la impresia mea ca F.P. este in primul rand un actor de film. Nu-mi amintesc sa-l fi vazut in roluri remarcabile in teatru ; l-am vazut in „Oameni si soareci”, in „Zbor desupra unui cuib de cuci” – roluri foarte apropiate intre ele, ca si interpretare.Emilia Popescu , cred ca a fost multumita ca a fost aleasa sa joace alaturi de Piersic. Oricum, ea a fost mult mai naturala in rol.
In concluzie, regret curiozitatea care m-a determinat sa merg la aceasta piesa si nu voi intelege de unde interesul publicului pentru ea, ca si pretul excesiv de ridicat al biletelor.
Cred ca suntem doua care cred ca cel putin reprezentatia de aseara nu justifica reputatia spectacolului, nici pretul biletelor, nici penuria lor.
Singura oara cand l-am vazut pe Florin Piersic la teatru a fost acum aproape 20 de ani in Gaitele, cand eram foarte mica. Voiam sa il judec cu mintea mea si nu doar de la aparitiile tematice spumoase de la televizor. Am fost sincer dezamagita. Nu incerc sa demitizez pe unul din cei mai indragiti actori ai nostri, nu am nici o autoritate sa fac asta, insa se pare ca am avut un orizont de asteptare mult prea solicitant pentru interpretarea rolului de aseara.
Emilia Popescu a avut momente cand a fost convingatoare (ca prostituata). Florin Piersic, cand bause prea mult. Dar cam atat. Mi se pare foarte, foarte putin – calitativ si cantitativ – din partea unor actori de notorietatea lor.
Sigur, sa tii un spectacol de o ora si jumatate fara pauza in doi trebuie ca este foarte solicitant macar din punct de vedere fizic. Dar asta ar fi cam singurul motiv de apreciere reala – performanta fizica, nu cea artistica.
Nu credeam ca o piesa de teatru ma poate marca…
Joc teatru, dar foarte rar merg sa asist la un spectacol…
Acea seara de 27 februarie (Brasov), in care am plans 2 ore si jumatate mi-au marcat gandirea si simtamintele ce au condus la urmatorul pas catre maturizarea spirituala. Oameni de valoare – folosesc acest cliseu incercand sa imi gasesc cuvintele..
– De ce plangi, m-a intrebat Florin?
(iar eu i-am spus)
– Dragostea este lumina intunericului monoton fara de cate nu ati fi devenit celebru.
Atunci cand viata e modelata in functie de culoarea zilei, inseamna ca forma ta nu reprezinta decat o incercare de a fi ceea ce nu simti.
Nu multi sunt capabili sa inteleaga esenta..fiecare amanunt are istoria lui si este destinat unui alt amanunt ce pare sa confere senzatia de dominare, de integrare in cadrul actiunii.
„Cati au vrut sa se sinucida si s-au multumit doar sa-si rupa fotografia”…asa spunea odata Jules Renald
Sa nu analizam lucruri pe care nu vom putea reusii niciodata sa le deznodam…
Nu aspirati la un zambet pasager pentru a va intretine falsitatea!!!!!
Eu am vazut piesa de 4 ori, si as mai vrea sa o vad inca de 40… E de departe cea mai tare piesa de teatru pe care am vazut-o in viata mea.. Si am destule la activ…