18 octombrie 2017

Sting a primit discul de aur pentru vanzarile albumului „57th & 9th” în România

Marţi seara, 17 octombrie 2017, Sting a susţinut primul său concert în Cluj, la Sala Polivalentă, iar Universal Music România i-a înmânat, cu ocazia evenimentului, discul de aur pentru vânzările albumului „57th & 9th”.



Concertul face parte din turneul „57th & 9th” şi promovează cel mai recent proiect muzical al artistului, primul său album rock, cu acelaşi nume. Turneul a început pe data de 1 februarie 2017, în Canada, iar concertul de aseară, de la Cluj, a fost ultimul din acest tur. Albumul „57th & 9th” este al 12-lea album din cariera artistului şi a fost lansat pe 11 noiembrie 2016.

Programul muzical al serii a început cu un scurt concert susţinut de Joe Sumner, surpriza venind tot de la Sting, care a ales să cânte prima piesă alături de fiul său. Ambii au salutat publicul în limba română şi au avut un scurt dialog în care Joe Sumner a vorbit exclusiv în limba română, la finalul căruia Sting s-a retras, lăsând scena la dispoziţia fiului său.

Cei peste 10.000 de spectatori au savurat fiecare vers din fiecare piesă, cântând la unison hit-uri precum „If I Ever Lose My Faith in You”, „Englishman in New York”, „Message in a Bottle”, „Shape of My Heart”, „Fields of Gold”, „Every Breath You Take”, „Desert Rose”, „Roxanne”. Sting a revenit de două ori pe scenă pentru bis, la final mulţumind tuturor pentru acest show, începând de la toţi membrii echipei sale implicaţi în organizarea turneului, până la publicul român care a transformat acest ultim concert într-una dintre cele mai frumoase amintiri.

Concertul Sting de la Cluj a fost cel de-al patrulea susţinut de artist în România şi, totodată, unul dintre cele mai bune, după cum au declarat la final fanii artistului care nu au ratat nicio întâlnire cu acesta.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook