26 aprilie 2017

Scorpia

Editura Humanitas Fiction invită publicul la Librăria Humanitas de la Cişmigiu joi, 27 aprilie 2017, ora 19:00, la lansarea romanului „Scorpia” de Anne Tyler, bestseller Sunday Times şi New York Times, distins cu premiul Romanul anului 2016 de publicaţia World Magazine. La eveniment vorbesc domnul Nigel Bellingham, directorul British Council România, Dan C. Mihăilescu, scriitor şi critic literar, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare şi jurnalistă culturală şi prof. dr. George Volceanov, traducătorul romanului. Actriţa Marcela Motoc citeşte un fragment din roman. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, este moderatorul întâlnirii.



Al treilea volum al proiectului Hogarth Shakespeare, „Scorpia” de Anne Tyler este interpretarea în cheie contemporană a romanului „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare.

NPR.org consemnează:

Scorpia” e o comedie de moravuri cu o adevărată cascadă de întâmplări, care aminteşte în aceeaşi măsură de Jane Austen şi de Shakespeare. E limpede ca Anne Tyler a scris acest roman strălucit cu o enormă plăcere, aceeaşi plăcere pe care o vor simţi şi cititorii la lectura. Un cocktail spumos de comedie romantică, nu atât dulce, cât foarte acid, despre găsirea unui partener care să te iubească pentru firea ta îndărătnică şi hipersensibila – fără să fie nevoie de nici o îmblânzire.

Kate Battista este fiica modernă şi independentă a unui om de ştiinţă pentru care cercetarea de laborator vine pe primul plan, înaintea vieţii de familie. Kate a trebuit să renunţe la studii pentru a prelua treburile casei după moartea mamei sale, inclusiv creşterea şi educarea lui Bunny, o adolescentă superficială care o şicanează mereu pe sora ei mai mare. În plus, Kate lucrează la o grădiniţă şi nu e nici pe departe mulţumită de locul ei în lume. Curând intră în scena Piotr, sclipitorul asistent al doctorului Battista, care e pe punctul de a fi deportat, şi Kate se trezeşte că ajunge un simplu pion în planul celor doi de a împiedica plecarea tânărului. Cum va putea Piotr s-o îmblânzească pe furioasa Kate? Răspunsul e tot atât de original şi amuzant precum însuşi personajul feminin.

New York Times Book Review scrie:

Acest roman, atât de precis şi actual, este asemenea fetelor de la ceasurile digitale care ne spun, în acelaşi timp, cine suntem şi de unde venim. „Scorpia” oglindeşte, cu multă naturaleţe, clipa fugară, şi e o carte plină de viaţă, de umor, dar şi de profunzime.

Seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Proiectul a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări. În România, Proiectul Hogarth Shakespeare apare la Editura Humanitas Fiction sub coordonarea Denisei Comănescu, cu susţinerea British Council România. Până acum, în limba română au apărut trei titluri din această serie: „O paranteză în timp” de Jeanette Winterson („Poveste de iarnă” reimaginată), „Shylock este numele meu” de Howard Jacobson (reinterpretarea tematică a piesei „Neguţătorul din Veneţia”) şi „Scorpia” de Anne Tyler (o trimitere sugestivă la „Îmblânzirea scorpiei”). Urmează noi romane de Margaret Atwood (tema „Furtuna”), Tracy Chevalier (tema „Othello”), Edward St. Aubyn (tema „Regele Lear”), Jo Nesbø (tema „Macbeth”) şi Gillian Flynn (tema „Hamlet”).

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prelabile prin Eventbook.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

One thought on "Scorpia"

  1. Hen Pecked spune:

    Câte o non-ficțiune, sub un generic atât de generos, se scrie
    aproape în fiecare casă, aproape în fiecare clipă și-ntr-o
    sumendenie de stiluri, care mai de care mai originale…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook