19 februarie 2015

Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!

În săptămâna 6-10 aprilie 2015, are loc programul „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, dedicat activităţilor de educaţie non-formală. Cu această ocazie, Muzeul Naţional de Artă al României invită cadrele didactice şi elevii la o vizită cu totul specială în spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor).

Scoala Altfel la MNAR

Grupurile de elevi vor fi întâmpinate de educatorii muzeali pentru a li se face o scurtă prezentare despre istoria palatului şi despre destinaţia acestor spaţii, după care îşi vor continua vizita însoţite de cadrele didactice. Se va putea vizita, de asemenea, expoziţia „Fragmente de memorie – Portrete Regale. Palatul Regal”, care reconstituie momente din istoria familiei regale (în anexa Sălii Tronului) şi a Palatului Regal (în anexa Sufrageriei Regale). Fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier, portrete regale şi obiecte disparate ajunse până la noi sunt astăzi expuse în calitatea lor de supravieţuitori ai unor vremuri apuse.

Vizitarea spaţiilor istorice din corpul central al Palatului Regal va avea loc în perioada 8-10 aprilie 2015. Tarif: elev – 5 lei, adult – 20 lei, un cadru didactic însoţitor – gratuit.

În plus, elevii de liceu pot opta să viziteze „Galeria de Artă Românească Modernă”, ghidaţi de către tineri de aceeaşi vârstă cu ei. Aceste vizite ghidate interactive sunt oferite de voluntarii membri CADO (Consiliul Adolescenţilor la MNAR). Prezentările vor avea ca temă „Atelierul artistului” şi scopul lor este familiarizarea liceenilor cu lucrări reprezentative pentru patrimoniul MNAR.

În intervalul miercuri, 8 aprilie – vineri, 10 aprilie, orele 10:00-18:00, pot fi vizitate galeriile permanente ale muzeului, precum şi Muzeul K.H. Zambaccian, Muzeul Theodor Pallady. În intervalul luni, 6 aprilie – miercuri, 8 aprilie, orele 10:00-18:00 poate fi vizitat Muzeul Colecţiilor de Artă.

Cadrele didactice sunt rugate să îşi programeze vizitele, pentru o organizare cât mai eficientă şi pentru a evita aglomeraţiile neplăcute. Înscrierile se pot face de luni până vineri în perioada 16 februarie – 1 aprilie 2015 prin telefon la 021.314.81.19 sau prin e-mail la educatie@art.museum.ro, în limita locurilor disponibile.

Tarifele de vizitare cu reducere pentru elevi sunt:

  • Galeria Naţională: 2.5 lei (întreg 10 lei)
  • Galeria de Artă Europeană: 2 lei (întreg 8 lei)
  • Muzeul Zambaccian: 2 lei (întreg 7 lei)
  • Muzeul Pallady: 2 lei (întreg 7 lei)
  • Muzeul Colecţiilor de Artă: 4 lei (întreg 15 lei)

Cadrele didactice însoţitoare beneficiază de gratuitate. Copiii preşcolari au acces gratuit.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook