4 februarie 2015

Reprezentarea României la Berlinale 2015

Între 5 și 15 februarie 2014 are loc cea de-a 65 ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ca în fiecare an, Institutul Cultural Român din Berlin se implică atât financiar, cât și logistic în susținerea prezenței la festival a reprezentanților români din industria cinematografică.

Deschiderea are loc în renumitul Berlinale Palast din Potsdamer Platz, la ora 19:45, cu pelicula „Nadie quiere la noche”, în regia lui Isabel Coixet. Din distribuție fac parte Juliette Binoche, Rinko Kikuchi, Gabriel Byrne, Orto Ignatiussen, Alberto Jo Lee, Clarence Smith, Ben Temple, Matthew Salinger, Reed Brody, Ciro Miró.

Printre cele 19 filme selecționate în competiția oficială a festivalului si care se află în cursă pentru Ursul de Aur se numără pelicula românească „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, prezentată în premieră mondială cu această ocazie. Institutul Cultural Român din Berlin sprijină prezența echipei filmului la proiecțiile din cadrul festivalului, echipă formată din Florin Lăzărescu, Catalin Cristutiu, Dana Alina Paparuz, Augustina Stanciu, Teodor Corban, Cuzin Toma, Alberto Dinache, Florin Dinache, Cristina-Mihaela Iliescu, Alexandru Dabija, Valentino Rudolf, Cătălin Anchidin, Ilinca Belciu, Cătălin Anchidin.

Lungmetrajul „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma). Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu. Marius Panduru a realizat imaginea, montajul Cătălin Cristuţiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia de Augustina Stanciu, consilier istoric Constanța Vintilă-Ghiţulescu, producător Ada Solomon.

Din distribuţie fac parte: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alexandru Dabija, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu.

Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor „Lampa cu căciulă,“ „Alexandra“, „O umbră de nor“, „Trece şi prin perete“, producţii care au câştigat numeroase premii internaționale. Lungmetrajul de debut, „Cea mai fericită fată din lume“ a fost distins printre altele cu Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul FIPRESCI la IndieLisboa. Ultimul film de lungmetraj al regizorului „Toată lumea din familia noastră“ a fost prezentat în 2012 la festivalul de film de la Berlin, secțiunea Forum.

A fost selectat să participe la festival, în cadrul secțiunii Panorama, şi filmul „De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu. 13 reprezentanți ai echipei de producție vor participa la proiecțiile peliculei din cadrul secțiunii Panorama. Institutul Cultural Român din Berlin susține prezența la Berlin a regizorului Tudor Giurgiu, a producătoarei Oana Giurgiu, a actorilor Emilian Oprea, Loredana Novak, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Sore Mihalache, Alin Florea, Liviu Pintileasa, a scenografului Cristi Niculescu, a lui Szelyes Andrea, costume, a lui Bogdan Crăciun, producător executiv și a lui Florin Tăbăcaru, inginer de sunet.

„De ce eu?” de Tudor Giurgiu este un film de ficțiune, în centrul căruia se află tânărul şi idealistul procuror Cristian, care se loveşte de dificultăţi în investigarea unui caz de corupţie. Faptul că vizat este chiar un coleg mai vârstnic al său îl face pe procuror să alunece fără să vrea pe un teren minat al descoperirilor dureroase. Va reuşi Cristian să înfrunte opoziţia colegilor săi şi a politicienilor corupţi gata oricând să-i întindă capcane?

Secțiunea Panorama se concentrează pe conceptul de viziune artistică care nu urmărește strict interesele comerciale și mainstream-ul. Astfel, în programul Panorama se regăsesc producții cinematografice ale unor renumiți regizori internaționali dar și filme de debut, selecția reușind să îmbine filmul de autor cu debuturi și cu nume legendare de regizori consacrați.

La această ediție Panorama prezintă o selecție de 34 de filme din 29 de țări. Deschiderea proiecțiilor acestei secțiuni are loc pe 5 februarie, în CinemaxX 7, cu producția braziliană „Sangue azul”, de Lirio Ferreira.

Panorama Special prezintă în deschidere pe 6 februarie în Zoo Palast două filme: Debutul „600 Millas” al mexicanului Gabriel Ripstein, și ultimul film al cunoscutului regizor german Rosa von Praunheim, „Härte”.

În cadrul Berlinale Talents, care este dedicată tinerelor talente din domeniul cinematografic, au fost selectați regizoarele Ruxandra Ghițescu, Natalia Saufert și Cristina Grosan, monteurul Laszlo Istvan Dunai și producătoarea Ioana Drăghici. La acest program există anual în jur de 4.000 de aplicații dintre care sunt invitați 300 de participanți.

Dintre experții Berlinale Talents, invitați din 2003 până astăzi să participe la sesiuni de training cu tinerele talente, se numără nume ca Gael García Bernal, Juliette Binoche, Willem Dafoe, Julie Delpy, Charlotte Rampling, Keanu Reeves, Wim Wenders, Michael Werner sau Wong Kar-wai.

Tot în cadrul Berlinalei, Centrul Național al Cinematografiei organizează Standul românesc la Berlinale Film Market, cu scopul de a introduce producţiile româneşti pe piaţa internaţională, de a crea legături pentru coproducţii internaţionale, precum şi de a prezenta România ca platou de filmare pentru investiţii ale marilor case de producţie internaţionale.

În cadrul Berlinalei, România a fost premiată in ultimii ani cu un Urs de Aur pentru scurtmetrajul „O zi buna de plajă” al lui Bogdan Mustață (2008), cu un Urs de Argint pentru „Eu când vreau să fluier, fluier” regizat de Florin Șerban (2010) și cu un Urs de Aur pentru „Poziția copilului” al lui Călin Peter Netzer (2013).

Berlinale aduce anual peste 450.000 de spectatori, peste 3.000 de jurnaliști din 80 de țări, cu 450 de filme în program, fiind astfel după festivalul de la Cannes cel mai important eveniment cinematografic european.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook