4 noiembrie 2009

Constantin Noica, în prim-plan la Stockholm

Cu ocazia aniversării în acest an a 100 de ani de la naşterea filosofului Constantin Noica, Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează pe data de 5 noiembrie 2009, la sediul său, o discuţie pe marginea vieţii şi operei acestuia. Invitaţi sunt filosoful român Cristian Ciocan şi profesorii universitari Hans Ruin şi Marcia Sá Cavalcante Schuback de la Catedra de filosofie a Universităţii Södertörn din Stockholm.

Punctul central al discuţiei îl va constitui volumul „Jurnalul de la Păltiniş” al lui Gabriel Liiceanu. Cartea a apărut de curând la editura suedeză Dualis în traducerea Åsei Apelkvist şi a Lilianei Donose Samuelsson, cu titlul „Dagbok från Păltiniş”, beneficiind de sprijinul Centrului Naţional al Cărţii prin programul TPS. Pornind de la tema cărţii, invitaţii vor dezbate aspecte precum libertatea filosofiei şi locul pe care ideologiile îl ocupă în istoria unei ţări.

În cadrul vizitei la Stockholm, Cristian Ciocan va susţine pe data de 6 noiembrie 2009 şi o prelegere la Universitatea Södertörn, în cadrul căreia le va vorbi studenţilor despre influenţa lui Martin Heidegger asupra filosofiei lui Constantin Noica.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii