2 octombrie 2009

Doamna cu camelii

Doamna cu cameliiLa Humanitas Multimedia a apărut recent o variantă audio pentru „Doamna cu camelii” a lui Alexandre Dumas fiul, în lectura actriţei Rodica Mandache.

Rodica Mandache spune despre participarea sa:

Audiobook-urile sunt o încercare înţeleaptă de a readuce comunicarea pierdută cu cititul. Lectura este pentru mine ceva vulnerabil, dulce, cuminte, senzual, tulburător. Cu siguranţă Dumnezeu a fost bun când ne-a dăruit cărţile. Când am fost chemată pentru a citi Doamna cu camelii am fost adânc tulburată. Două zile am alunecat prin lume. Eram imaterială de bucurie. Sper să fi dat acestei lecturări iubirea pe care această poveste o cere. Nu ştiu dacă am fost cea mai bună alegere, dar sufletul meu pulsează în fiecare cuvânt citit. În timp ce oficiam lectura poveştii Margueritei Gautier şi a lui Armand Duval fiecare vorbă avea un parfum intens. Amprenta olfactivă, care este cea mai intensă formă a amintirii, mi-a înnobilat lectura acestei cărţi care luptă pentru dragoste şi puterea ei. Şi astăzi, în lumea noastră în care afirmarea nimicului este atât de violentă, Marguerite Gauthier te motivează să-nţelegi că natura bună şi minunată a omului nu moare.

Şi o exemplificare:


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii