18 februarie 2019

Răzbunarea iertării

Editura Humanitas Fiction invită publicul miercuri, 20 februarie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului de nuvele „Răzbunarea iertării” de Eric-Emmanuel Schmitt, aflat în curs de apariție în seria de autor dedicată scriitorului francez, în traducerea lui Laurențiu Malomfălean. Cartea este prezentată de Chris Simion–Mercurian, regizoare, Cristina Stănciulescu și Horia Ghibuțiu, jurnaliști. În partea a doua a evenimentului, actrița Marcela Motoc citește câteva fragmente din volum. Moderatorul întâlnirii este Raluca Popescu, redactor-șef Humanitas Fiction.



Maestru al nuvelei – gen literar care i-a adus un Premiu Goncourt în 2010 – Eric-Emmanuel Schmitt le oferă cititorilor săi, cu acest nou volum, patru texte surprinzătoare și tot atâtea ipostaze ale volatilei relații dintre vinovăție și iertare.

Două gemene adorabile văd lumina zilei într-un sat idilic, dar viața lor nu se va dovedi atât de feerică pe cât o prevestea povestea nașterii lor: la început nedespărțite, vor ajunge rivale, dacă nu chiar dușmance de moarte. Un bancher versat și cinic, mereu răsfățat de soartă, învață, de la o mamă dispusă să renunțe la tot pentru fiul ei, lecția sacrificiului și a iertării. Un criminal în serie închis pe viața este chemat săptămânal la vorbitor, dar nu de mama lui, ci de cea a cărei fiică a ucis-o cu bestialitate. Ce urmărește îndurerata Elise? L-a iertat pe monstru, sau vrea să-i alunge liniștea? Zilele tihnite ale lui Werner von Breslau, un nonagenar retras, fost pilot de vânătoare reconvertit în grădinar pasionat, se îmbogățesc cu imprevizibilele vizite ale lui Daphne, o fetiță din vecini, alături de care bătrânul taciturn va descoperi calea spre inocență.

Cele patru nuvele, „Surorile Barbin”, „Domnișoara Butterfly”, „Răzbunarea iertării” – care dă și titlul acestei ediției – și „Desenează-mi un avion”, aduc în prim-plan patru destine ieșite din comun imaginate de Eric-Emmanuel Schmitt pentru a explora sentimentele intense, aproape niciodată mărturisite, care pot determina gesturile extreme. Scriitorul francez folosește aici aceeași tehnică despre care a mai vorbit în precedentele sale volume de povestiri:

În ciuda a ceea ce se crede, o carte de povestiri este o carte adevărată, cu o temă şi o formă. Povestirile au o autonomie care le permite să fie citite separat, dar fac parte dintr-un proiect global, cu un început, un mijloc şi un final. Ideea cărţii precedă nuvelele, ea convoacă şi creează nuvelele în imaginaţia mea (…) Nu alcătuiesc un buchet din flori de ici-colo, caut florile în funcţie de buchet.

Publicația Lire consemnează:

Poate fi definit un om printr-o singură faptă? Și este iertarea mereu posibilă? Acestea sunt întrebările care răsună neîncetat în fundalul poveștilor cu deznodământ implacabil ale lui Schmitt. Iar autorul le răspunde cu virtuozitatea care e o constantă a scrisului său.

În seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt, coordonată de Denisa Comănescu, au apărut: „Milarepa”, „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, „Oscar și Tanti Roz”, „Copilul lui Noe”, „Viața mea cu Mozart”, „Secta Egoiștilor”, „Evanghelia după Pilat”, „Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri”, „Visătoarea din Ostende”, „Pe când eram o operă de artă”, „Concert în memoria unui înger”, „Cei doi domni din Bruxelles”, „Elixirul dragostei”, „Otrava iubirii”, „Femeia în fața oglinzii”, „Noaptea de foc”, „Adolf H. Două vieți”, „Omul care vedea dincolo de chipuri” și „Răzbunarea iertării„.

Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook