1 noiembrie 2011

Ram pustiit

Poezie de Lelia Mossora, într-o prezentare video realizată de Ioana Lazăr



În ploi ce cădeau
şi ne spălau
umbrelă eram
tu şi eu
sub un ram
pustiit, amorţit
de viaţă strivit
s-alungăm încercând
vise reci
rând pe rând…

Câtă minciună
şi câţi câini
urlă la lună
doar să se ştie
cât e de NEvie
această viaţă
cusută cu aţă
atât de albă
că sângeră-n salbă
de plânse lacrimi
curse prea des
de neînţeles
femei ce suntem
fără să vrem ?!

Mereu dăruim
acelaşi infim
din ce-am fost
tot un dangăt
de clopot
ce bate-n dungă
şi ne alungă
pe noi din noi
lăsându-ne goi
şi trişti de tăcere
fără-ntoarcere.

Şi tot căutăm
şi tot alintăm
umbre plecate
cu vorbe deşarte
chiar dacă ştim
să ţesem chilim
dintr-un gest început
ce s-ar fi vrut
în năframă cusut
ca să nu treacă
ci doar să se coacă
iubire păgână
pe lume stăpână.

Ne-ntoarcem la voi
crezând că-ntr-o joi
ne veţi zidi
deşi… nu veţi fi
decât ultima zi
şi un apus
demult ce s-a dus
pe secundă-n jos –
bolnav albatros
cu aripe arse
şi gânduri NEtoarse
de frica de-a fi
şi de-a iubi.

Mereu dăruim
acelaşi infim
din ce-am fost
tot un dangăt…
de clopot

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook