2 octombrie 2018

Programul Festivalului Internaţional al Aforismului – ediţia a II-a

Primăria Municipiului Tecuci și Fundația Pelin au onoarea să invite pe cei interesați să participe la manifestările programate în cadrul Festivalului Internațional al Aforismului pentru românii de pretutindeni în perioada 4-5 octombrie 2018, la Tecuci, județul Galați. Inițiatorul și coordonatorul proiectului este scriitorul Vasile Ghica.



Iată în continuare programul manifestării:

Joi, 4 octombrie 2018, la ora 16:00, se lansează volumul „Gânduri desenate”, apărut la Beirut.

Vineri, 5 octombrie 2018, începând cu ora 10:00, are loc festivitatea de dezvelire a bustului eroinei Cocuța Conachi în Parcul central „Alexandru Ioan Cuza” din Tecuci. Tecucenii propulsează în spațiul spiritual al țării o personalitate de prima mărime, și anume, pe ființa care, demascându-și soțul trădător de patrie, a netezit drumul Unirii din 1859, într-un moment cânt totul părea definitiv compromis.

În continuare, cei care doresc, se deplasează în Sala de spectacole „Ion Petrovici” pentru a participa la microsimpozionul cu tema „Cocuța Conachi și Centenarul Marii Uniri”. În cadrul conferinței vor susține comunicări acad. Victor Voicu (vicepreședinte al Academiei Române), acad. Nicolae Dabija (scriitor din Republica Moldova), președinte de onoare al Festivalului, și prof. Vasile Ghica (scriitor).

Invitațiile pentru a doua parte a manifestării pot fi procurate de la Biblioteca Municipală.

Tot vineri, 5 octombrie 2018, mai au loc următoarele manifestări:

  • Ora 14:30 – lansare de carte în Sala Ateneu Tecuci
  • Ora 15:00 – recital de aforisme
  • Ora 15:30 – gala acordării premiilor
  • Ora 17:00 – intermezzo muzical: Gabriel Croitoru și vioara lui George Enescu
SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook